AcasăPoliticaVictor Ponta a venit la Congresul PSD: Dacă mi se dă cuvântul,...

Victor Ponta a venit la Congresul PSD: Dacă mi se dă cuvântul, o să spun în fața poporului!

Deputatul PSD Victor Ponta a ajuns, duminică, la Palatul Parlamentului, la congresul extraordinar al Partidului Social Democrat în care va fi validată candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale.

Fostul președinte al social-democraților a precizat că în măsura în care i se va permite prezența pe scena congresului își va exprima punctul de vedere cu privire susținerea candidaturii lui Antonescu la prezidențiale.

‘O să spun în față congresului, dacă o să am ocazia, dacă nu, o să spun în fața dumneavoastră. (…) Dacă mi se dă cuvântul, o să spun în fața poporului’, a declarat Ponta.

Înainte de începerea reuniunii, secretarul general al PSD, Paul Stănescu a fost întrebat și dacă o candidatură a lui Victor Ponta la prezidențiale ar reprezenta o problemă.

‘Dacă Victor Ponta va candida, partidul va lua o decizie la un moment dat, dacă Victor Ponta nu se va retrage sau nu se va suspenda din partid. Va fi decizia personală a domnului Victor Ponta, decizia în partid, dacă Victor Ponta va candida independent, partidul va lua o decizie sigură’, a declarat Stănescu.

Secretarul general al PSD a precizat că Victor Ponta poate participa la congresul extraordinar al PSD, având în vedere că este membru de partid.

Sursa: AGERPRES

Articolul Victor Ponta a venit la Congresul PSD: Dacă mi se dă cuvântul, o să spun în fața poporului! apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks