AcasăPoliticaVIDEO/ Biden a promulgat o lege care protejează căsătoria între persoanele de...

VIDEO/ Biden a promulgat o lege care protejează căsătoria între persoanele de acelaşi sex

Preşedintele Joe Biden, un vechi susţinător al căsătoriei între persoanele de acelaşi sex, a semnat marţi la Casa Albă, în faţa a mii de invitaţi şi într-o atmosferă festivă, o lege care protejează uniunea persoanelor de acelaşi sex în Statele Unite, transmite AFP, informează Agerpres.

Prin adoptarea acestei legi, preşedintele american a salutat „un pas crucial către egalitate, libertate şi justiţie, nu doar pentru câţiva, ci pentru toată lumea”.

A fost un moment special atât pentru Joe Biden, care în 2012 se declara public în favoarea căsătoriei pentru toţi în perioada în care era vicepreşedinte în administraţia Obama, cât şi pentru vicepreşedinta Kamala Harris şi preşedinta Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi, prezente la ceremonie, angajate la rândul lor de mult timp în apărarea drepturilor persoanelor aparţinând comunităţii LGBT+.

 

Legea „este o lovitură adusă urii în toate formele ei”, a declarat preşedintele SUA.”Un lucru este când Curtea Supremă pronunţă o hotărâre şi cu totul altul atunci când aleşii poporului votează în Congres pentru a spune cu voce tare şi clar: iubirea este iubire”, a spus Biden în aclamaţiile unei mulţimi de 5.300 de persoane. Preşedintele s-a aşezat apoi să semneze lege. În timp ce îi înmâna stiloul Kamalei Harris a început să răsune hit-ul lui Lady Gaga, „Born this way”, iar Casa Albă s-a iluminat în culorile curcubeului.

La ceremonia cu pronunţat caracter festiv şi-au făcut apariţia Cindy Lauper, care a cântat „True Colors”, şi două lesbiene, Gina şi Heidi Nortonsmith, care au depus mărturie pentru lupta de pionierat în instanţă pe care au dus-o pentru ca uniunea şi familia lor să fie recunoscute.

Uniunile între persoanele de acelaşi sex sunt garantate de Curtea Supremă din 2015. Însă după decizia istorică din iunie a Curţii privind avortul, mulţi americani progresişti se tem pentru viitorul acestui drept.

Legea adoptată marţi abrogă legile anterioare care defineau căsătoria ca o uniune între un bărbat şi o femeie şi interzice ofiţerilor de stare civilă, indiferent de stat, să discrimineze cuplurile „din cauza sexului, rasei, etniei sau originii acestora”.

Legea a fost adoptată în Congres de toţi aleşii democraţi şi de 39 de republicani, în timp ce 169 de membri ai Partidului Republican s-au opus.

Marea majoritate a americanilor, inclusiv simpatizanţi ai republicanilor, susţin căsătoriile între persoane de acelaşi sex. Dreapta religioasă însă, continuă să se opună în marea ei parte.

sursa – AGERPRES

Articolul VIDEO/ Biden a promulgat o lege care protejează căsătoria între persoanele de acelaşi sex apare prima dată în Ecopolitic.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks