AcasăPoliticaVideo/ Europarlamentarul Nicu Ştefănuţă propune majorarea burselor Erasmus la 1000 de euro

Video/ Europarlamentarul Nicu Ştefănuţă propune majorarea burselor Erasmus la 1000 de euro

Europarlamentarul Nicu Ştefănuţă propune majorarea burselor pentru studenţi din programul Erasmus de la 500 la 1000 de euro. Acesta argumentează nevoia suplimentării fondurilor pentru acest program prin faptul că în acest moment studenţii au nevoie de ajutor din partea părinţilor sau un al doilea job pentru a putea studia în străinătate.

Mai mult, condiţiile în care locuiesc studenţii acum, pentru a-şi putea permite chiria nu sunt potrivite pentru studiu.

Europarlamentarul a iniţiat şi o petiţie în acest sens care poate fi semnată AICI.

„Bursele oferite de program sunt departe de a fi suficiente pentru a acoperi costurile unui student. Astfel, studenții cu resurse financiare mai modeste sunt descurajați să studieze în străinătate.

Este imposibil pentru un student să studieze, să doarmă și să mănânce cu mai puțin de 500 EUR pe lună. Ar trebui să ducă viața unui călugăr pentru a răzbi cu această sumă de bani, eliminând viața socială, iar cu toții știm că asta este foarte dăunător pentru experiența de studenției, mai ales în străinătate.

Acest lucru înseamnă că, pentru majoritatea studenților, pot studia în străinătate doar dacă părinții îi pot susține financiar.”, se arată în textul petiţiei.

Articolul Video/ Europarlamentarul Nicu Ştefănuţă propune majorarea burselor Erasmus la 1000 de euro apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks