AcasăPoliticaVIDEO Președintele CJ Vâlcea: Am încheiat spectacolele zonale ale Festivalului Colindului Vâlcean...

VIDEO Președintele CJ Vâlcea: Am încheiat spectacolele zonale ale Festivalului Colindului Vâlcean la Malaia

Președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu anunță că s-au încheiat spectacolele zonale ale Festivalului Colindului Vâlcean la Malaia. 
”Colind străbun, frumos și sfânt…de la Malaia!
Am încheiat spectacolele zonale ale Festivalului Colindului Vâlcean la Malaia, unde ne-am putut bucura de colinde autentice, frumos interpretate de vâlceni talentați.
Județul Vâlcea, prin localitățile din zona de nord, respectiv Voineasa, Malaia, Boișoara, Titești și Perișani, ocupă un loc special în ceea ce privește tradiția colindatului.
Din anul 2013, „Colindatul în ceată bărbătească” este inclus în lista patrimoniului mondial imaterial UNESCO, iar acest lucru li se datorează acestor oameni frumoși, și în mod deosebit a colindului și cetelor din Țara Loviștei.
Le mulțumim gazdelor primitoare, domnului primar al comunei Malaia, Puiu Dinculescu, și celorlalți primari, care le-au fost alături cetelor de colindători la acest frumos spectacol.
Ne vedem și vineri, 16 decembrie, la ediția de Gală a Festivalului Colindului Vâlcean, care se va desfășura în Sala de festivități a Consiliului Județean Vâlcea.
Vă așteptăm cu drag și cu multe surprize!”

Articolul VIDEO Președintele CJ Vâlcea: Am încheiat spectacolele zonale ale Festivalului Colindului Vâlcean la Malaia apare prima dată în Ecopolitic.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks