AcasăPoliticaViktor Orban: Suedia şi Finlanda trebuie să fie corecte dacă vor tratament...

Viktor Orban: Suedia şi Finlanda trebuie să fie corecte dacă vor tratament corect în privinţa aderării la NATO

Dacă Suedia şi Finlanda „se aşteaptă ca Ungaria să fie corectă şi să accepte aderarea lor la NATO, atunci aceste ţări trebuie să fie la rândul lor corecte şi să nu mai răspândească informaţii false despre Ungaria”, a declarat vineri, la postul public de radio, premierul ungar Viktor Orban, conform agenţiei de presă MTI, relatează Agerpres.

Orban a precizat că guvernul pe care îl conduce a cerut parlamentului să sprijine candidaturile celor două ţări pentru aderarea la NATO.

El a adăugat, totuşi, că „unii deputaţi din partidele de guvernare nu sunt extrem de entuziaşti”, deoarece, printre altele, „aceste state răspândesc minciuni evidente despre democraţia noastră şi despre statul de drept aici”. Parlamentul de la Budapesta va începe miercuri să dezbată cererile de aderare la Alianţa Nord-Atlantică ale Suediei şi Finlandei.

Potrivit lui Orban, parlamentarii mai reticenţi din partidul său FIDESZ au cerut discuţii suplimentare pe acest subiect, a relatat şi Reuters.

Orban a subliniat că, în cele din urmă, ar trebui transmis clar că Ungaria sprijină aderarea la NATO a celor două ţări, adăugând însă că este nevoie să fie ascultate şi îngrijorările Turciei privind primirea Suediei în Alianţă, pentru că altfel extinderea ar putea eşua.

„În ceea ce priveşte Turcia, şi ei sunt aliaţii noştri, aşa că trebuie să le ascultăm vocea”, a spus premierul ungar.

Turcia susţine că Suedia găzduieşte ceea ce ea numeşte membri ai unor grupuri teroriste şi cere extrădarea acestora. Ankara a sugerat recent că va aproba numai aderarea Finlandei la NATO, în timp ce Ungaria susţine că a fost întârziată în decizia sa de numeroasele legi necesare pentru a debloca fonduri de la Uniunea Europeană, bani care au fost opriţi din cauza disputelor cu Bruxellesul privind statul de drept.

„Trebuie să acordăm atenţie Turciei, pentru că în final întregul proces riscă să se blocheze. Până când nu va exista o soluţie la problema Turciei, extinderea ar putea eşua”, a declarat Orban.

Suedia şi Finlanda au depus anul trecut, după invazia rusă din Ucraina, cerere de aderare la Alianţa Nord-Atlantică.

sursa – AGERPRES

Articolul Viktor Orban: Suedia şi Finlanda trebuie să fie corecte dacă vor tratament corect în privinţa aderării la NATO apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks