AcasăPoliticaVîlceanu, despre șansele pre;edintelui Iohannis la șefia Consiliului European, iar Ciucă să-l...

Vîlceanu, despre șansele pre;edintelui Iohannis la șefia Consiliului European, iar Ciucă să-l înlocuiască la Cotroceni: Discuția este una pe care să o mestecăm noi în România

Deputatul PNL Dan Vîlceanu a comentat în emisiunea Politica zilei, de la B1, scenariul discutat în aceste zile în PNL și în coaliție, potrivit căruia Klaus Iohannis ar urma să preia funcția de președinte al Consiliului European din 1 iulie, iar Nicolae Ciucă să devină președintele interimar al României.

Potrivit lui Vîlceanu, astfel de discuții sunt neserioase, având în vedere incertitudinile privind rezultatele alegerilor europarlamentare, în contextul ascensiunii partidelor eurosceptice:

„Probabil că inițial ăsta a fost planul, să fie un zvon în interiorul partidului. Însă zvonul a ieșit la iveală și acum îl comentăm și noi. Mie mi se pare o discuție neserioasă atâta vreme cât nici măcar nu au trecut alegerile europarlamentare și știm care va fi structura Parlamentului European.

În întreaga Europă partidele extremiste și populiste au prins foarte tare și este posibil ca viitoarea majoritate din Parlamentul European să cuprindă toate forțele politice neextremiste, atunci astfel de funcții să fie negociate între aceste partide, adică fiecare partid să aibă de spus câte ceva. E foarte complicat să discutăm acum despre cum va arăta viitorul Parlamentului European, pentru că pe baza acelui Parlament European se vor face negocierile.

Mai mult decât atât, Financial Times care este o publicație respectată și cu conexiuni solide îl dă pe Draghi. Deci, din punctul meu de vedere, discuția este una pe care să o mestecăm noi aici în România pentru că nu are nicio bază reală ca să discutăm ceva concret”.

În PNL și în coaliție se discută despre o eventuală plecare a lui Klaus Iohannis la președinția Consiliului European, începând din 1 iulie, în contextul în care actualul lider, Charles Michel, a anunțat că va candida la europarlamentare și va renunța la această funcție dacă va fi ales. Există acum un context special care îl ajută pe Iohannis, explică Digi24.

Pe de altă parte, Victor Negrescu (PSD), chestor al Parlamentului European și vicepreședinte al Partidului Socialiștilor Europeni, a explicat, pentru Adevărul, că situația nu e, totuși, chiar atât de simplă.

Sursa: B1tv.ro

Articolul Vîlceanu, despre șansele pre;edintelui Iohannis la șefia Consiliului European, iar Ciucă să-l înlocuiască la Cotroceni: Discuția este una pe care să o mestecăm noi în România apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks