Primul tronson din Promenada Verde din jurul lacurilor de pe raza Sectorului 1, unde Administraţia Domeniului Public a igienizat, a toaletat arborii, a montat bănci şi coşuri de gunoi şi a amenajat o alee din pietriş, va fi inaugurat vineri. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1, transmis AGERPRES, până la începerea propriu-zisă a lucrărilor la primul tronson al Promenadei Verzi, estimată pentru începutul anului viitor, autoritatea locală intenţionează să redea locuitorilor toate zonele accesibile în prezent, prin amenajarea şi punerea în siguranţă a acestora de către ADP. Deocamdată nu se vor face investiţii majore, care să fie anulate la începerea lucrărilor de amenajare propriu-zisă, pentru a nu risipi bani publici, precizează sursa citată. Luna viitoare va fi deschis un nou tronson din Promenada Verde în dreptul Aleii Mateloţilor. Primarul Sectorului 1 şi-a propus finalizarea tuturor celor 25 de kilometri, cât are în total proiectul, reprezentând întinderea malurilor a trei lacuri aflate pe teritoriul Sectorului 1. Proiectul prevede amenajarea de alei pentru plimbare şi jogging, spaţii pentru sporturi de recreere, pontoane, iluminat nocturn, spaţiu expoziţional etc. Va fi un spaţiu cultural, sportiv, de agrement şi de recreere, susţine autoritatea locală. ‘Dăm startul amenajării Promenadei Verzi, proiectul meu de suflet pentru Sectorul 1. Promenada Verde va fi pentru biciclişti şi pentru oameni care îşi doresc un spaţiu de recreere şi relaxare, fără maşini, fără poluare şi departe de zgomotul oraşului. Promenada Verde va fi un exemplu de integrare a unei resurse naturale în mediul urban şi de folosire a ei pentru a crea obiceiuri de abordare ecologică în transport’, afirmă Clotilde Armand, citată în comunicat. Autoritatea locală aminteşte că, în cadrul proiectului Promenada Verde, Primăria Sectorului 1 şi-a propus să achiziţioneze trei terenuri în suprafaţă de peste 17.000 mp pe malul Lacului Străuleşti pentru amenajarea unei baze de agrement şi a unor spaţii verzi. Este vorba de trei loturi de teren de 1.676 mp, 560 mp, respectiv 14.870 mp pe bd. Bucureşti Noi nr. 245, deţinute în prezent de SC Biroul de Turism pentru Tineret SA, care şi-a manifestat disponibilitatea de a le vinde administraţiei locale a Sectorului 1. Pentru realizarea acestui proiect, Consiliul Local Sector 1 a aprobat, în şedinţa de joi, o hotărâre prin care se solicită acordul CGMB în vederea împuternicirii CL Sector 1 ca, pentru şi în numele Municipiului Bucureşti, să achiziţioneze cele trei loturi de teren de pe bd. Bucureştii Noi nr. 245.