Liderul senatorilor liberali şi preşedinte al PNL Dâmboviţa, Virgil Guran, afirmă că prin bugetul de stat se dă curs unei noi viziuni asupra modului de depăşire a crizei economice şi, totodată, şi a crizei sanitare.
‘Publicarea în Monitorul Oficial al României a legii bugetului de stat pentru anul 2021 închide o etapă a dezbaterilor şi a construirii modului de repartizare a finanţelor ţării. Prin bugetul de stat, astăzi, dăm curs unei noi viziuni asupra modului de depăşire a crizei economice şi implicit şi a celei sanitare. Construit în condiţii neprielnice, dar cu maximă responsabilitate, bugetul acestui an deschide calea investiţiilor pentru a genera bunăstare’, subliniază Virgil Guran, într-un comunicat de presă dat publicităţii luni.
Senatorul PNL precizează că s-a întâlnit cu mai mulţi primari din Dâmboviţa pentru a discuta despre investiţii.
‘Dincolo de afirmaţiile neadevărate ale colegilor de pe scena politică, am avut şi voi avea în permanenţă un dialog cu dâmboviţenii, cu autorităţile locale. Săptămâna trecută m-am întâlnit cu peste 20 de primari din judeţul nostru pentru a putea identifica cele mai eficiente mijloace de finanţare a investiţiilor necesare fiecărei comunităţi. Extinderea reţelelor de gaze, de apă, de canalizare în cât mai multe comune dâmboviţene sunt repere fixe pe agenda mea. Împreună cu aceştia am căutat cele mai bune soluţii de finanţare pentru continuarea investiţiilor, pentru că doar printr-o bună administrare a fondurilor publice putem genera plusvaloare şi bunăstare’, afirmă Virgil Guran.
Acesta se referă şi la modul de repartizare a banilor prin buget.
‘Într-o economie sănătoasă cantitatea banilor este aceeaşi, iar ceea ce contează este modul de repartizare a acestora. Guvernul actual nu tipăreşte bani pentru a da curs unor solicitări care nu vin dintr-o nevoie reală’, a precizat liderul PNL Dâmboviţa.