Vlad Pascu, şoferul de 19 ani aflat sub influenţa drogurilor care a omorât doi tineri şi a rănit alţi trei în localitatea 2 Mai, a fost adus joi în cătuşe, la sediul DIICOT din Capitală.
‘Îmi pare rău pentru tot. Nu pot să dau timpul înapoi’, a spus Pascu, în timp ce intra în sediul DIICOT, flancat de poliţiştii care l-au adus de la Constanţa.
La DIICOT sunt prezenţi şi părinţii lui Vlad Pascu. Mama lui este suspectată pentru infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei, după ce ar fi încercat să influenţeze şi să şantajeze martori în dosarul în care este cercetat fiul ei.
Joi dimineaţă, procurorii DIICOT şi ofiţeri de la Antidrog au declanşat o vastă operaţiune în Capitală cu numele de cod ‘Hidra’, care îi vizează pe cei din anturajul lui Vlad Pascu, consumatori şi traficanţi de droguri. Printre aceştia se află şi prieteni ai lui Vlad Pascu, care erau cu acesta pe litoral în perioada producerii accidentului în localitatea 2 Mai.
Procurorii DIICOT arată că este vorba de tineri din familii cu importante posibilităţi materiale, care şi-au desfăşurat activitatea în Bucureşti, precum şi în staţiunile de pe litoralul Mării Negre, în timpul sezonului estival.
Conform anchetatorilor, cei în cauză ar fi specializaţi în distribuirea de canabis, comprimate ecstasy, MDMA, cocaină, dar şi alte droguri sintetice, în diverse locaţii, restaurante şi cluburi de lux, majoritatea clienţilor drogurilor comercializate de către ei fiind consumatori constanţi, persoane cu un potenţial financiar ridicat.
Persoanele ar fi furnizat diverse droguri de risc şi mare risc la petreceri private desfăşurate în diverse locaţii private din Bucureşti, la care, de asemenea, au participat persoane cu potenţial financiar ridicat.