Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătăţii, afirmă că România nu a cheltuit ‘nici măcar un singur cent’ pentru vaccinuri CureVac, având în vedere că acestea nu au fost aprobate.
Precizarea vine după ce premierul Florin Cîţu i-a reproşat lui Vlad Voiculescu faptul că a semnat pentru achiziţia a 9.000.000 de doze CureVac, un vaccin care nu a fost aprobat, dar şi faptul că nu a fost prezent în centrele de vaccinare, pentru a promova imunizarea anti-COVID.
‘Florin Cîţu se joacă cu cuvintele aşa cum s-a jucat cu bugetul sănătăţii – complet iresponsabil. Mai întâi de toate: vaccinul CureVac nu este încă aprobat, deci România nu a cheltuit nici măcar un singur cent pe acest vaccin. Apoi: dreptul dobândit prin semnarea acelui acord era acela de a plasa comenzi DACĂ acel vaccin ar fi fost aprobat şi DACĂ la momentul respectiv statul român ar fi considerat acest lucru oportun. Nevoia de vaccin în întreaga lume este enormă, iar vaccinurile care nu sunt folosite pot fi revândute – fie de către producător, fie de către statul care are dreptul să le achiziţioneze. Sigur, asta dacă nu cumva ţara respectivă are un mare meşter precum Florin Cîţu care ia atâtea decizii proaste încât vaccinurile expiră în depozite, aşa cum înţeleg că s-a întâmplat cu vreo 700.000 de doze de vaccin AstraZeneca’, a scris Voiculescu, miercuri, pe pagina sa de Facebook.
El spune că a fost prezent în centrele de vaccinare, dar premierul nu a văzut acest lucru.
‘Am fost în centre de vaccinare, dar domnul Cîţu nu a văzut. Sau poate se referea la centrele de vaccinare pentru ‘speciali’. Acolo recunosc că nu am fost. Şi da, spre deosebire de alţi ‘demnitari’ care nu făceau decât să îşi plimbe fizicul şi să se laude cu munca altora, tăind câte o panglică sau ‘dezvelind cine ştie ce placă de marmură pe vreo clădire publică în paragină dar proaspăt văruită’, eu mi-am înţeles rolul mai degrabă ca unul de re-construcţie a unei instituţii puse la pământ de cei care nu se preocupaseră decât de poze şi declaraţii ‘de la faţa locului”, susţine fostul ministru.
Vlad Voiculescu a răspuns şi reproşurilor referitoare la faptul că nu a fost prezent în seara în care au fost transferaţi pacienţii de la Foişor, subliniind că procesul a fost gestionat de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, nu de Ministerul Sănătăţii.