Decizia Alianţei USR PLUS de a ieşi de la guvernare este una grea şi urmează să se ia la nivelul conducerii alianţei, a declarat vineri fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu.
Întrebat într-o conferinţă de presă dacă USR-PLUS ar trebui să iasă de la guvernare sau ar trebui să numească un ministru şi să închidă conflictul, Voiculescu a spus: ‘Este o decizie pe care… Este o decizie grea şi este o decizie care se va lua la nivelul conducerii USR PLUS. Cred că trebuie să fiu rezonabil ca politician şi trebuie să am o discuţie cu colegii şi să luăm o decizie împreună’, a afirmat Voiculescu.
El a precizat că, din punctul său de vedere, ‘Florin Cîţu nu este premierul de care România are nevoie în momentul acesta’.
‘Şi asta din perspectiva celor întâmplate recent, care arată o lipsă de maturitate politică şi mai mult decât atât, dar arată şi, dacă vreţi, felul în care dumnealui înţelege să ia decizii, care să pună în pericol însăşi guvernarea şi argumentarea dânsului înţeleg că a fost strict legată de cariera dumnealui, adică dacă nu ia asta, cum o să arate dânsul. Repet, ce este pentru mine, ce a fost pentru mine şocant este că n-am avut nici măcar o discuţie. Subliniez cuvântul ‘şocant’. Recunosc că am fost şocat. Deci să nu ai niciun fel de discuţie, nu a răspuns la telefon… ‘, a adăugat Voiculescu.
Fostul ministru a menţionat că ‘rămâne de văzut’ dacă şi-a încheiat acum cariera politică sau nu.
‘Asta rămâne de văzut. Dar e o chestiune prea aspră, căreia eu mai întâi trebui să decid ce voi face mai departe. N-au fost momente uşoare pentru mine. Dar ce îmi este foarte clar este că vreau să pun umărul în continuare la a schimba lucrurile în Sănătate şi la ajuta pe cei care au nevoie. Este ceva ce e dincolo de titlul de politician sau de ministru. Este rostul pe care l-am găsit până acum pentru viaţa mea’, a răspuns Voiculescu, întrebat dacă şi-a încheiat cariera politică.
Voiculescu şi-a exprimat speranţa ca următorul ministru ‘să comunice mai bine’ şi să nu mai poată fi demis de cineva care are o problemă personală sau de partid.
‘Înţeleg că asta a fost o problemă mare. Următorul ministru sper să nu mai poată fi demis de către cineva care are o problemă fie sugerată de partid, fie o problemă personală. Dacă nu vom avea stabilitate la nivelul Ministerului Sănătăţii şi da, la nivelul ministrului Sănătăţii şi a echipei, şi dacă nu va avea suportul necesar pentru a face aceste schimbări pentru o depolitizare profundă în sistem, atunci lucrurile nu se vor schimba şi oameni vor muri’, a motivat fostul ministru.