Preşedintele Asociaţiei Centrul Educaţional Interetnic pentru Tineret (IBZ), Volker Reiter, a declarat, joi, în deschiderea celei de-a XVIII-a ediţii a Festivalului Intercultural ProEtnica de la Sighişoara, că misiunea acestei manifestări este promovarea şi consolidarea păcii interetice în România, în Europa şi în întreaga lume.
‘Mă bucur că pot deschide a XVIII-a ediţie a Festivalului Intercultural ProEtnica. Anul acesta peste 600 de participanţi din partea comunităţilor etnice din România prezintă un program bogat, de 4 zile, cu peste 67 de evenimente, dedicate promovării minorităţilor naţionale, precum şi dialogului intercultural în 7 secţiuni. Misiunea festivalului este una simplă şi foarte, foarte grea: promovarea şi consolidarea păcii interetice în România, în Europa, în întreaga lume. Numai prin înţelegere şi dialog putem interacţiona constructiv, numai aşa putem păstra demnitatea umană şi să contribuim la progresul societăţii. Vă doresc să vă bucuraţi din plin de spectacole de pe scenă, de dialogul intercultural aflat la cel mai înalt nivel din România (…) Să aveţi 4 zile de întâlniri, de prietenii şi de experienţe noi, să vă bucuraţi din plin de partea pe care suntem de acord să o promovăm pretutindeni în ţară şi în lume’, a afirmat organizatorul Festivalului Intercultural ProEtnica, Volker Reiter.
Prefectul judeţului Mureş, Mara Togănel, a arătat că în aceste vremuri, deloc liniştite, cultura este cea care uneşte.
‘Aici, la Sighişoara, se întâmplă lucruri frumoase şi se întâmplă lucruri extrem de benefice pentru fiecare dintre noi. Şi cum spunea foarte bine domnul Volker Reiter, prin cultură este bine să fim aproape unii de alţii. În aceste vremuri, deloc uşoare, deloc liniştite, cultura este cea care ne uneşte şi cultura este cea care ne însufleţeşte şi ne ajută să ne respectăm mai mult. Şi îmi doresc tare mult ca să însufleţim anumite valori şi anumite repere cu care suntem înzestraţi, să reuşim astfel să privim mai încrezători viitorul. Să ne privim cu mai multă toleranţă unii de alţii, cu mai multă îngăduinţă şi să reuşim să ne unim şi să gândim mai liber acum (…) Vă felicit pentru încăpăţânarea de a ajunge la majoratul acestui eveniment frumos’, a spus Mara Togănel.
Primarul din Sighişoara, Ioan Iulian Sîrbu, a subliniat că acest festival ajuns la a XVIII-a ediţie este extrem de important pentru municipiu şi a apreciat mândria cu care participanţii îşi prezintă portul şi obiceiurile.
‘Mă bucur să văd că sunt mulţi cei care sunt mândri de portul, de obiceiurile lor şi cred că noi, cu toţii, trebuie să fim mândri de ceea ce suntem. Împreună putem deveni, şi sunt convins că vom deveni, mai puternici şi vom găsi acel deziderat comun. Cultura este unul dintre ele, locul unde cu toţii ne putem întâlni şi putem interacţiona, astfel încât să ducem totul la un alt nivel’, a apreciat Ioan Iulian Sîrbu.
La deschiderea festivă a ediţiei a XVIII-a a Festivalului Intercultural ProEtnica au mai participat ministrul Culturii din Landul Brandenburg din Germania, Meto Nowak, criticul de artă Irina Sanda Cajal-Marin şi viceprimarul Sighişoarei, Bogdan Burghelea.
Festivalul este organizat în parteneriat cu Departamentul pentru Relaţii Interetnice al Guvernului României şi cu Consiliul Judeţean Mureş, finanţatorul evenimentului este Ministerul Culturii, iar Municipiul Sighişoara sprijină manifestarea din punct de vedere logistic şi pune la dispoziţie domeniul public.