Ministrul de externe adjunct al Ucrainei, Emine Djaparova, a predat autorităţilor indiene o scrisoare a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, adresată prim-ministrului ţării asiatice, Narendra Modi, şi a cerut ajutor umanitar suplimentar pentru a face faţă consecinţelor invaziei ruse, transmite miercuri EFE, notează Agerpres.
Djaparova, care a încheiat miercuri prima vizită la nivel înalt a unui oficial guvernamental ucrainean în India de la izbucnirea războiului, „a remis o scrisoare a preşedintelui Zelenski adresată prim-ministrului Modi”, a anunţat Ministerul de Externe indian într-un comunicat.
„Ea a transmis, de asemenea, cererea Ucrainei de a primi ajutor umanitar, inclusiv medicamente şi echipamente medicale”, în timpul unei întâlniri cu ministrul de stat indian pentru afaceri externe şi cultură, Meenakshi Lekhi, adaugă nota MAE indian.
Luni, Djaparova a avut o întrevedere cu ministrul de externe indian, Sanjay Verma, la sosirea sa în ţara asiatică.
„Ambele părţi au convenit să organizeze următoarea rundă de consultări a Ministerului Afacerilor Externe la Kiev la o dată convenabilă pentru ambele părţi”, se arată în declaraţie, care face referire la accentul pus de Djaparova pe „sublinierea dorinţei Ucrainei de a crea o relaţie mai puternică şi mai strânsă cu India”.
Ministerul de Externe indian a mai remarcat că oficialul ucrainean a evidenţiat posibilitatea reconstrucţiei infrastructurii distruse în timpul invaziei ruse drept „o oportunitate” pentru companiile din ţara asiatică.
Djaparova a subliniat marţi, în cadrul unui eveniment public, interesul Ucrainei de a „relua” relaţiile bilaterale cu India, ţară care şi-a menţinut o poziţie neutră în ciuda apelurilor din partea aliaţilor occidentali de a se opune şi de a se distanţa de Rusia, unul dintre partenerii săi istorici.
În timpul vizitei sale, Djaparova a cerut un loc la masa reuniunilor G20 prezidate anul acesta de India şi permisiunea unei intervenţii a lui Zelenski în cadrul summitului liderilor care va avea loc în septembrie anul viitor la New Delhi.
India depinde în mare măsură de importurile de material militar rusesc şi a crescut achiziţiile de ţiţei rus în ultimul an. New Delhi a crescut importurile din Rusia la niveluri istorice, parţial motivate de avantajele şi preţurile oferite de Moscova.
sursa – AGERPRES
Articolul Volodimir Zelenski i-a scris premierului indian apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro