AcasăPoliticaVolodimir Zelenski, invitat la summitul UE-Ucraina

Volodimir Zelenski, invitat la summitul UE-Ucraina

Liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski vor participa pe 3 februarie anul viitor la un summit UE-Ucraina, a anunţat joi un purtător de cuvânt al blocului comunitar, transmite Reuters, arată Agerpres.

Locul desfăşurării reuniunii la nivel înalt nu a fost deocamdată decis.

”Pot confirma că summitul UE-Ucraina va avea loc în 3 februarie şi că există o invitaţie deschisă adresată preşedintelui Zelenski de a vizita Bruxellesul”, a declarat Barend Leyts, purtător de cuvânt al preşedintelui Consiliului European, Charles Michel.

Leyts a precizat că invitaţia adresată preşedintelui Ucrainei de a face o vizită la Bruxelles nu înseamnă că acest oraş va găzdui summitul UE-Ucraina.

Oficialităţi europene au spus că principalul subiect de pe agenda summitului va fi probabil modalitatea în care Uniunea Europeană poate continua să sprijine Ucraina împotriva Rusiei. De asemenea, liderii statelor membre ar urma să evalueze progresele Ucrainei pe calea integrării europene.

De la declanşarea invaziei ruse contra Ucrainei, Volodimir Zelenski a apărut constant prin videoconferinţă la summiturile UE. Prima sa vizită externă de la începerea războiului a fost efectuată miercuri, la Washington.

Rusia a lansat în 24 februarie o agresiune neprovocată şi nejustificată împotriva Ucrainei. Moscova susţine că desfăşoară o ”operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi pentru protejarea populaţiei rusofone din Ucraina.

sursa – AGERPRES

Articolul Volodimir Zelenski, invitat la summitul UE-Ucraina apare prima dată în Ecopolitic.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks