Acasă93Vrancea: A VIII-a ediţie a evenimentului ''Mausolee pe bicicletă' va avea loc...

Vrancea: A VIII-a ediţie a evenimentului ”Mausolee pe bicicletă’ va avea loc sâmbătă

A VIII-a ediţie a evenimentului ”Mausolee pe bicicletă”, care va fi organizată sâmbătă, 17 septembrie, îşi propune să pună în valoare patrimoniul cultural al judeţului Vrancea, în special al localităţilor de pe traseul ciclist, au informat organizatorii.

Anul acesta, la eveniment vor pedala 130 de ciclişti din Bucureşti, Bihor, Alba, Braşov, Vaslui, Galaţi, Bacău şi Vrancea. Printre aceştia se vor număra şi trei ambasadori ai manifestării – nepotul regelui Mihai, Nicolae Medforth-Mills, jurnalistul Lucian Mîndruţă şi Iulian Ene de la Asociaţia ‘Adevăraţii VeloPrieteni’.

Evenimentul ‘Mausolee pe bicicletă’ va debuta, vineri, cu o vizită a lui Nicolae Medforth-Mills în satul Mărăşti, sat reconstruit de Armata Română după Primul Război Mondial. Vineri seara, în Piaţa Unirii din Focşani va avea loc un concert al Corului Parohiei Ireşti, îndrumaţi de către părintele Ionel Miron, urmat de proiecţia filmului ‘Regele Mihai: Drumul către casă’, film care prezintă povestea dramatică a ultimului rege al României, Regele Mihai. Filmul face parte din Turneul Naţional de Educaţie Istorică 2022.

Sâmbătă dimineaţa, cicliştii înscrişi la tură vor pleca pe traseul de 156 kilometri, care include cele patru mausolee din Vrancea dedicate eroilor care au luptat în Primul Război Mondial, din Focşani, Soveja, Mărăşti şi Mărăşeşti.

Pe traseu, cicliştii vor avea parte de numeroase surprize. Astfel, în Soveja, la Biserica Matei Basarab, violonista Diana Jipa şi pianistul Ştefan Doniga vor susţine un recital în cadrul unui proiect cultural dedicat împlinirii a 140 de ani de la naşterea lui Nicolae Titulescu. De asemenea, cicliştii vor descoperi şi povestea baladei ‘Mioriţa’ şi vor avea prilejul să guste tradiţionalele plăcinte poale în brâu, pregătite de femeile din sat.

La Arcul de Triumf din Mărăşti, cicliştii vor fi întâmpinaţi de Fanfara Garnizoanei Focşani, iar pe platoul din faţa Mausoleul Mărăşti se va organiza o expoziţie de tehnică militară. Tot aici, primăria Răcoasa va găti pentru toţi participanţii. Oprirea finală va fi la Mausoleul Eroilor de la Mărăşeşti.

Potrivit organizatorilor, traseul va fi parcurs în aproximativ 10 ore.

Ediţia a VIII-a a evenimentului ‘Mausolee pe bicicletă’ este organizată de Asociaţia ‘Monumente în Vrancea’ sub egida visitvrancea.ro, cu sprijinul primăriei municipiului Focşani şi al Consiliului Judeţean Vrancea. AGERPRES / (AS – autor: Dana Lepădatu, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks