Agresorii faţă de care au fost emise ordine de protecţie vor fi monitorizaţi cu brăţări electronice în cadrul unui proiect pilot ce va fi implementat, începând din toamna acestui an, în judeţul Vrancea, dar şi în Bucureşti, Mureş şi Iaşi, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.
‘Implementarea Legii 146/2021 privind monitorizarea cu brăţări electronice va debuta în cadrul unui proiect pilot din care fac parte Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Vrancea, Mureş şi Iaşi. Iniţial se prevedea că acest proiect să intre în vigoare începând cu data de 1 martie 2022, însă, nereuşindu-se achiziţionarea acestor dispozitive electronice de supraveghere, termenul a fost prelungit până la data de 1 octombrie 2022. Pentru implementarea acestui proiect îşi aduc aportul inclusiv Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi structura de suport din cadrul Poliţiei Române care asigură interfaţa şi interdependenţa cu 112, astfel încât aceste dispozitive şi întreaga bază de date să fie monitorizate şi protejate împotriva tuturor tendinţelor de ocolire a prevederilor legale. Noi am apreciat că la nivelul IPJ Vrancea ar fi necesare aproximativ 300 de dispozitive electronice pentru a putea gestiona situaţia în timp real. La acest număr s-a ajuns după o monitorizare în timp a ordinelor de protecţie provizorii şi ordinea lor de protecţie confirmată de instanţă’, a declarat comisarul şef Dănuţ Pascu, şeful serviciului de ordine publică din cadrul IPJ Vrancea.
Dacă în prima etapă proiectul pilot va viza monitorizarea agresorilor faţă de care instanţa sau organele de poliţie au emis ordine de protecţie, în timp monitorizarea cu brăţările electronice va fi extinsă şi la alte categorii de persoane.
‘Acest proiect se va desfăşura etapizat până în anul 2025. La data de 17 mai 2021 a intrat în vigoare Legea 146 care stabileşte un cadru legal prin care unele categorii de persoane vor fi monitorizate prin intermediul unor dispozitive de supraveghere electronice. Este vorba de persoanele faţă de care organele judiciare au dispus măsura controlului judiciar, persoanele faţă de care instanţa de judecată a dispus măsura arestului la domiciliu sau faţă de care organele de poliţie au dispus emiterea unor ordine de protecţie provizorie sau instanţa a dispus ordin de protecţie, precum şi ordin de protecţie european, cu menţiunea că statul emitent trebuie să fie statul român. Într-o ultimă etapă vor putea fi supravegheate cu brăţări electronice şi persoanele care execută pedepse în accepţiunea Legii 224/2013 privind regimul măsurilor de executare a pedepselor şi a pedepselor privative dispuse de organele judiciare. Proiectul pilot debutează însă cu monitorizarea cu ajutorul brăţărilor electronice a persoanelor faţă de care organele de poliţie sau instanţa de judecată au dispus emiterea unor ordine de protecţie provizorii, respectiv ordine de protecţie definitiv’, a precizat Dănuţ Pascu.
Legea îl va obliga pe agresor să poarte o brăţară electronică la picior sau braţ, iar victima la rândul său va purta un dispozitiv electronic care va putea urmări interacţiunea cu dispozitivul agresorului şi, în cazul unei apropieri dincolo de limitele stabilite prin ordinul de protecţie, o alarmă va fi emisă automat la centrul operaţional.
‘În momentul în care avem fie un ordin de protecţie provizoriu emis de organele de poliţie, fie un ordin de protecţie emis de instanţă sau un ordin de protecţie european, acesta este comunicat de îndată persoanei supravegheate, ordinul de protecţie fiind executoriu şi trebuind pus de îndată în aplicare. Aşa cum prevede legea, persoana faţă de care s-a emis ordinul de protecţie are obligaţia de a purta un dispozitiv de supraveghere electronică, adică o brăţară electronică, care se montează de regulă la picior sau braţ, concomitent cu efectuarea unei instruiri persoanei supravegheate. Tot atunci se introduc în sistem o serie de date, între care datele cu caracter personal, o fotografie a persoanei supravegheate, obţinute chiar şi fără consimţământul acesteia, anumite porecle, semne particulare, chiar şi ordinul de protecţie, instruiri cu privire la modalitatea pe care trebuie să o urmeze persoana supravegheată la momentul unei alarme, şi din momentul respectiv se realizează această supraveghere electronică. Dacă măsurile dispuse nu sunt încălcate de persoana supravegheat atunci la dispeceratul de la centrul operaţional nu vom avea nicio semnalare. În cazul generării unei alerte, sunt dispuse imediat nişte activităţi pentru a preveni o stare de pericol a persoanei protejate’, a explicat Daniel Pascu.
Atât persoane supravegheată, cât şi cea protejată vor fi sunate pentru a evita situaţia unei alarme false. În acelaşi timp, persoana supravegheată este invitată la cea mai apropiată secţie de poliţie sau către cea mai apropiată patrulă, iar persoana protejată este consiliată de organele de poliţie în funcţie de situaţia de pericol în care aceasta se regăseşte.
Pentru a putea gestiona cât mai bine astfel de situaţii în care ordinul de protecţie este încălcat cu bună ştiinţă de persoana supravegheată, se intenţionează inclusiv monitorizarea în timp real a flotei de autospeciale ale poliţiei astfel încât la persoana protejată să poată ajunge un echipaj de poliţie în cel mai scurt timp posibil.
‘În cursul acestui an, am înaintat către conducerea IPJ Vrancea o propunere de achiziţie a unui sistem de monitorizare a flotei de autospeciale din dotare şi asta comportă mai multe particularităţi şi avantaje. În primul rând, dispecerul va putea să vadă în orice moment localizarea tuturor autospecialelor de poliţie şi atunci poate să trimită cel mai apropiat echipaj de poliţie către persoana protejată. Organul de poliţie va primi prin GPS datele persoanei protejate, datele de localizare ale persoanei supravegheate, astfel încât lucrătorul de poliţie poate ajunge rapid exact la locul unde se află persoana protejată. Pentru că în primul rând persoana protejată constituie prioritate’, a spus comisarul şef.
La nivelul IPJ Vrancea, de la începutul anului în curs au fost emise 61 de ordine de protecţie provizorii, toate în urma unor sesizări pentru violenţă domestică. Ulterior, potrivit datelor IPJ Vrancea, mai mult de jumătate au fost confirmate de instanţa de judecată, fiind transformate în ordine de protecţie definitive. AGERPRES / (A – autor: Dana Lepădatu, editor: Marius Frăţilă)