Proiectul de buget pe anul 2023 al oraşului Panciu nu a fost aprobat, marţi, de către Consiliul local, după ce şase din cei 13 consilieri prezenţi s-au abţinut la vot, a anunţat primarul Nicolai Mărăscu.
Printre cei care s-au abţinut se numără şi patru consilieri PNL, aceeaşi formaţiune politică din care face parte şi primarul oraşului Panciu.
‘Pentru prima oară în istoria oraşului Panciu, Proiectul de Buget pe anul 2023 nu a fost aprobat de Consiliul Local! În şedinţa ordinară din această după-amiază (marţi – n.red.), care a avut ca principal punct pe ordinea de zi Bugetul anului 2023, şase dintre cei 13 consilieri locali prezenţi s-au abţinut de la vot. Este vorba despre patru consilieri PNL: Tătaru Ion, Belibou Constantin, Văduva Nicolae, Danţiş Constantin şi doi consilieri PSD: Hurmuzache Constantin şi Mocanu Ioan. Consider că, prin atitudinea lor, consilierii menţionaţi au făcut un mare deserviciu păncenilor şi comunităţii, pentru că acest buget nu este nici al primarului şi nici al Consiliului Local – este al oraşului şi al locuitorilor săi’, a scris pe pagina sa de socializare Nicolai Mărăscu.
Primarul susţine că neaprobarea bugetului ar putea avea legătură cu alegerea viceprimarului în localitate, mai ales că proiectul de buget a fost discutat cu o seară înainte în cadrul unei şedinţe de partid şi ‘nimeni nu a ridicat vreo problemă’.
‘Nici eu nu i-am înţeles pe consilierii PNL. Cu o seară înainte ne-am întâlnit în şedinţă de organizaţie, au fost invitaţi şi subprefecţii, am prezentat bugetul, am spicuit din el. Nimeni nu au ridicat vreo problemă. Nu am un conflict cu aceştia, dar cred că unul dintre ei şi-ar fi dorit să devină viceprimar. Dar eu nu am ce face. Vicele se aprobă în CL. Noi nu avem majoritatea în CL. Voi convoca o nouă şedinţă de CL în cel mai scurt timp. Eu sunt consilieri ai oraşului, nu sunt consilierii mei şi trebuie să fie conştienţi că oraşul trebuie să aibă buget. Trebuie să respecte jurământul pe care l-au depus la învestitură. Eu pot să merg fără buget aprobat în continuare. O să mă stânjenească un pic, dar nu am ce să fac’, a declarat, pentru AGERPRES, primarul Nicolai Mărăscu.
Proiectul de hotărâre privind Bugetul pe anul 2023 a fost supus dezbaterii publice şi este afişat atât la sediul Primăriei oraşului Panciu, cât şi pe site-ul instituţiei, www.primaria-panciu.ro.