O societate comercială din Vrancea a fost amendată cu 40.000 de lei după ce, în urma unor controale tematice, patru cetăţeni din Sri Lanka au fost depistaţi lucrând fără forme legale, a informat, vineri, Serviciul de Imigrări Vrancea.
‘La data de 10 noiembrie, poliţiştii de imigrări din cadrul Serviciului pentru Imigrări al Judeţului Vrancea, în cooperare cu reprezentanţi din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Vrancea, au desfăşurat o acţiune pe raza de competenţă, scopul fiind prevenirea şi combaterea muncii nedeclarate a străinilor pe teritoriul ţării noastre. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au luat măsura sancţionării contravenţionale în cazul unei societăţi comerciale, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de 40.000 lei, în conformitate cu prevederile OG nr. 25/2014, privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României, respectiv primirea la muncă pe teritoriul României a unui străin fără aviz de angajare sau de detaşare, cu sau fără contract individual de muncă încheiat în formă scrisă, cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei, pentru fiecare persoană identificată’, se arată într-un comunicat al Serviciului de Imigrări Vrancea.
Potrivit sursei citate, societatea comercială sancţionată a primit la muncă patru cetăţeni din Sri Lanka fără a obţine avizul de angajare pentru aceştia şi fără a avea încheiate contracte individuale de muncă cu persoanele în cauză.
Poliţiştii de la Serviciul de Imigrări avertizează că acţiunile privind prevenirea şi combaterea muncii nedeclarate a străinilor pe teritoriul ţării noastre vor continua şi în perioada următoare. AGERPRES / (AS – autor: Dana Lepădatu, editor: Marius Frăţilă)