Echipele de control care au verificat în ultimele zile peste 50 de centre rezidenţiale pentru copii, bătrâni sau persoane cu dizabilităţi au dispus 150 de măsuri de remediere şi au dat 167 de sancţiuni, dintre care 20 de amenzi în valoare de peste 136.000 de lei, a declarat, vineri, prefectul judeţului Vrancea, Nicuşor Halici.
‘În cele 51 centre care erau înregistrate la nivelul judeţului Vrancea, cele patru echipe care au angrenat un număr de 104 funcţionari, au fost dispuse 150 de măsuri de remediere, iar numărul sancţiunilor este de 167, din care 147 de avertismente şi 20 de amenzi, valoarea amenzilor fiind de circa 136.000 de lei. În ceea ce priveşte celelalte patru centre identificate, acele ‘azile fantomă’ cum le-am denumit eu, în sensul că nu au avut niciun aviz, nicio autorizaţie, nu erau cunoscute instituţiilor statului din judeţul Vrancea (…) la unul dintre ele, cel de la Vârteşcoiu, s-a dispus sigilarea celor două clădiri care cazau cele 43 de persoane, care au fost relocate la Spitalul Judeţean Vrancea. Ieri am mai identificat trei astfel de centre care, deşi nu erau autorizate, nu aveau avize şi nu au solicitat niciun fel de asistenţă din partea statului, funcţionau’, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, Nicuşor Halici.
Potrivit prefectului, spre deosebire de celălalt centru de la Vârteşcoiu care a fost închis, condiţiile bune din centrele sociale de la Gugeşti, administrate tot de Crucea Roşie Vrancea, au determinat echipele de control să ia decizia menţinerii activităţii acestora, sub rezerva începerii demersurilor de avizare şi autorizare.
‘Deşi în primă instanţă am avut intenţia să avem aceeaşi abordare ca la Vârteşcoiu, constatarea condiţiilor a schimbat decizia, pentru că în aceste centre condiţiile sunt bune spre foarte bune. Doar gradul de încărcarea e mai mare, dar cu două, trei paturi mai mult. De asta am luat decizia, împreună cu factorii responsabili din echipă de punere în vedere administratorului, respectiv Crucea Roşie, dacă îşi asumă să intre în legalitate şi să înceapă să-şi ia procedura de avizare şi autorizare în perioada imediat următoare, adică de astăzi (vineri – n.r.). Şi la aceste trei centre, echipele de control au solicitat sistarea livrării mâncării, care, la fel, era gătită acolo. S-a luat legătura cu o firmă de catering, deja Crucea Roşie a făcut contract cu firma de catering să le asigure mâncarea. Înţeleg că cea mai mare parte dintre rezidenţi sunt în evidenţa medicilor de familie din Gugeşti. Aici lucrurile stăteau bine şi din punct de vedere al tratamentului, în sensul că fiecare rezident avea tratamentul în cutii separate, individuale, nu am mai avut parte de medicamente expirate, vizitele şi procedurile medicale erau efectuate la timp. Având în vedere că la acest moment, în judeţul Vrancea nu mai avem disponibile în centrele autorizate pentru bătrâni decât 18 locuri şi având în vedere că la SJU Focşani avem deja peste 30 de pacienţi care trebuie relocaţi în aceste 18 locuri, vedem şi diferenţa unde, era şi foarte complicat din punct de vedere social, uman nu mai vorbim, să luăm o măsură drastică de închidere a celor trei centre. Am fi luat-o dacă am fi considerat că sănătatea şi viaţa le era pusă în pericol. Astfel că am fost de acord cu toţii să punem în vedere administratorului să înceapă demersurile administrative de avizare şi autorizare, demersuri pe care şi-a asumat că le va începe’, a precizat Halici.
În cele patru centre ale Crucii Roşii Vrancea au fost aplicate trei sancţiuni în valoare de 120.000 de lei şi au fost întocmite mai multe dosare penale.
‘Din punct de vedere al atribuţiilor Poliţiei Române, singurele probleme constatate au fost în ultimele două zile, la cele patru centre care funcţionează sub autoritatea Crucii Roşii. Colegii mei care s-au deplasat la faţa locului s-au sesizat din oficiu cu privire la aceste nereguli, iar ele vor fi urmărite în cadrul penal, într-un dosar penal ce va fi instrumentat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani’, au precizat reprezentanţii IPJ Vrancea.
Printre cele mai frecvente deficienţe constatate de echipele de control în centrele controlate în Vrancea s-au numărat cele legate de depozitarea necorespunzătoare a deşeurilor medicale şi manajere, produse expirate, curăţenie precară sau instalaţii sanitare cu urme de rugină, pereţi cu mucegai.
Acţiunile de control vor continua şi în perioada următoare, pentru verificarea remedierii şi îndeplinirii sarcinilor lăsate cu termen de echipele de verificare, dar şi pentru identificarea altor deficienţe din centrele rezidenţiale.