Jandarmii şi poliţiştii vrânceni au aplicat amenzi în valoare de peste 24.000 lei în urma protestelor faţă de restricţiile anti-COVID care au avut loc luni seara în municipiul Focşani, potrivit unei informări comune a Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea şi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Vrancea.
‘Au fost întocmite actele de sesizare a organelor de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ‘portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase’ faptă prevăzută şi sancţionată de Codul Penal, pentru o persoana care a fost identificată pe timpul protestului având un obiect tăietor înţepător. Până la această oră, au fost aplicate 35 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 şi ale Legii 61/1991, în valoare totală de 24.500 lei. (…) De asemenea, a fost întocmit un dosar penal pentru infracţiunea de împiedicare sau îngreunare a circulaţiei pe drumurile publice’, au precizat autorităţile.
Potrivit sursei citate, sunt efectuate în continuare activităţi de identificare şi sancţionare a participanţilor care au încălcat normele legale în vigoare.
Jandarmii şi poliţiştii vrânceni au fost mobilizaţi, luni seara, în vederea asigurării condiţiilor de siguranţă pentru exercitarea dreptului constituţional la liberă exprimare şi au monitorizat respectarea de către participanţi a prevederilor legale în vigoare cu privire la măsurile dispuse în contextul prevenirii şi combaterii răspândirii COVID-19.
Circa 500 de persoane au protestat, luni seara, pe străzile din municipiul Focşani, faţă de noile restricţii anti-COVID impuse de autorităţi.
Un prim protest a început la orele după-amiezii, în Piaţa Unirii din Focşani, acolo unde s-au strâns circa 30 de persoane, la invitaţia reprezentanţilor Alianţei pentru Unirea Românilor, filiala Vrancea. Mai târziu, peste 100 de persoane s-au strâns în piaţeta Gării din municipiul Focşani, de unde au plecat în marş spre centrul oraşului. Pe traseu, numărul protestatarilor a crescut la aproximativ 500, cărora li s-au alăturat şi câteva zeci de maşini.
Protestul s-a încheiat, fără incidente, în jurul orei 1,00. AGERPRES / (AS – autor: Dana Lepădatu, editor: Marius Frăţilă)