Aproximativ 500 de persoane s-au imunizat în cadrul Maratonului vaccinării organizat, sâmbătă şi duminică, în Piaţa Unirii din municipiul Focşani, au transmis, luni, reprezentanţii Prefecturii Vrancea.
‘În cele două zile au ales să se imunizeze 499 de vrânceni, maratonul fiind, astfel, o reuşită. Pentru a păstra ritmul de vaccinare al populaţiei, s-a hotărât organizarea Maratonului vaccinării şi în weekendul următor, în zilele de 5 -7 noiembrie, de această dată în incinta Ateneului Popular ‘Maior Ghe. Pastia’ Focşani, urmând ca imunizarea să se realizeze în cele trei zile de maraton, în intervalul orar 9,00 – 24,00′, se arată într-un comunicat de presă al Prefecturii Vrancea.
Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vrancea, cele mai multe persoane care au dorit să se vaccineze în weekend au optat pentru serul Johnson&Johnson, respectiv 280, în timp ce alţi 213 au ales să se vaccineze cu serul Pfizer BioNTech.
Acţiunea de vaccinare este organizată de Prefectura Vrancea, DSP Vrancea şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ‘Anghel Saligny’ Vrancea, în colaborare cu Garnizoana Focşani şi Primăria Municipiului Focşani.
Până în prezent, la nivelul judeţului Vrancea s-au administrat 158.219 doze de vaccin împotriva COVID-19.