Ateneul Popular ‘Maior Ghe. Pastia’ şi Teatrul Municipal ‘Maior Ghe. Pastia’ vor colabora pentru realizarea ediţiei din acest an a Festivalului de muzică uşoară românească ‘Florentin Delmar’, potrivit reprezentanţilor administraţiei locale.
‘Cei doi ‘copii’ ai Maiorului Pastia, Ateneul Popular şi Teatrul Municipal, şi-au dat mâna pentru a face ediţia din acest an a Festivalului Delmar, financiar, logistic, uman. Acest lucru era deosebit de important pentru festival. Nu este niciun secret că Ateneul a rămas fără bani, dat fiind faptul că funcţionează pe o lege care nu ne dă aceleaşi avantaje pe care le are teatrul, de exemplu, care poate desfăşura proiecte mai atractive. Una e să faci o ediţie de festival în care tinerii veniţi din toată ţara să cânte cu negativ, singuri pe scenă, şi alta e să aibă o orchestră în spate. E cu totul altceva, şi pentru concurenţi şi pentru spectatori. Dacă am fi făcut singuri acest festival, nu am fi reuşit să facem acest pas calitativ. În asta constă în definitiv puterea. Unirea face puterea’, a declarat, pentru AGERPRES, Marilena Şerbănuţ, consilier al primarului municipiului Focşani.
Festivalul de muzică uşoară românească ‘Florentin Delmar’, ajuns la a 47-a ediţie, se va desfăşura la Focşani, pe 18 şi 19 noiembrie.
Pe scena festivalului vor urca anul acesta concurenţi din Bucureşti, Roman, Roşiorii de Vede, Craiova, Tecuci, Slobozia, Călăraşi, Focşani, Arad şi Vaslui.
Vor susţine recitaluri Laurenţiu Cazan, Nico, Daniela Răduică şi Romeo Zaharia, precum şi câştigătorul ediţiei de anul trecut, Andrei Petruş.
Festivalul de muzică uşoară românească ‘Florentin Delmar’ este una dintre cele mai longevive manifestări cultural-artistice din ţară. Festivalul a debutat în anul 1973, sub numele ‘Să Cânte Tinereţea’, pe care şi l-a păstrat până în 1991, când, la iniţiativa compozitorului Horia Moculescu, şi-a schimbat numele în ‘Florentin Delmar’. Festivalul a fost întrerupt în anul 1976, pentru trei ani, din motive necunoscute.
Florentin Delmar, pe numele său real Florian Milea, s-a născut la Focşani, în aprilie 1917 şi a murit în 1983. A fost compozitor de muzică uşoară şi a lăsat posterităţii mai multe şlagăre, printre care ‘Don Juan din Popa Nan’ şi ‘Serenada Bucureştiului’, fiind apreciat ca un excelent pianist. AGERPRES / (AS – autor: Dana Lepădatu, editor: Antonia Niţă)