Un bărbat a fost găsit carbonizat, sâmbătă, după ce pompierii au stins un incendiu de vegetaţie dintr-un cartier de la marginea municipiului Focşani.
‘Un apel la numărul unic de urgenţă 112 primit sâmbătă, în jurul orei 11,55, anunţa un incendiu de vegetaţie uscată în zona de sud a municipiului Focşani. În cel mai scurt timp, spre locul indicat s-a deplasat un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă. La sosirea pompierilor, la faţa locului ardea vegetaţia pe o suprafaţă de circa 200 metri pătraţi. Incendiul a fost lichidat în limitele găsite. În urma incendiului a fost identificată o persoană carbonizată de sex masculin’, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea.
Cercetările continuă pentru a se stabili cu exactitate cauzele incendiului şi împrejurările în care s-a produs decesul bărbatului.