Zeci de cămăşi şi 300 de bete şi brâie din patrimoniul judeţului Vrancea vor fi expuse, sâmbătă şi duminică, la sediul Universităţii Focşani, cu ocazia celei de-a doua ediţii a Zilelor Portului Popular Vrâncean, desfăşurată anul acesta în parteneriat cu Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală al Republicii Moldova.
‘Ediţia din acest an se desfăşoară sub semnul unionismului, în parteneriat cu Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală al Republicii Moldova, pentru a pune în valoare istoria, limba şi tradiţiile comune ale comunităţilor care trăiesc de o parte şi de alta a Prutului. Manifestarea face parte din seria de evenimente de promovare a costumului popular vrâncean şi de susţinere a dosarului comun ‘Arta cămăşii cu altiţă – element de identitate culturală în România şi Republica Moldova’, pentru înscrierea în patrimoniul UNESCO’, se arată într-un comunicat de presă al Muzeului Vrancei.
Potrivit organizatorilor, în holul Universităţii Focşani vor fi expuse zeci de costume populare vrâncene, 300 de bete şi brâie din patrimoniul Vrancei, precum şi cămăşi vrâncene realizate de Şezătoare Bucureşti, Şezătoare Focşani, Şezătoare Vidra, Şezătoare Jitia, Şezătoare Vintileasca şi Şezătoare Soveja.
La evenimentul organizat de Consiliul Judeţean Vrancea, prin intermediul Muzeului Vrancei, vor participa şi invitaţi de la Şezătoare Galaţi, ‘Poveştile iei’ din Brăila, Şezătoare Basarabia, Şezătoare Cluj, Şezătoare Alba, Şezătoare Avrig şi Bacău.