Centrele Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vrancea au fost dotate cu echipamente şi materiale de protecţie sanitară în valoare de peste şase milioane de lei, printr-un proiect cu fonduri europene implementat de Consiliul Judeţean (CJ) Vrancea.
Proiectul a avut ca obiectiv protejarea sănătăţii persoanelor vulnerabile găzduite în cadrul celor 25 de centre sociale rezidenţiale ale DGASPC şi a salariaţilor care lucrează cu rezidenţii acestor centre, prin dotarea cu echipamente de protecţie şi materiale de protecţie sanitară, igienă şi dezinfecţie.
‘Prin acest proiect, s-a reuşit atât dotarea centrelor rezidenţiale cu materiale sanitare şi de protecţie, cât şi decontarea cheltuielilor deja efectuate în acest scop de la debutul pandemiei, până la depunerea cererii de finanţare, pentru 25 de centre rezidenţiale, respectiv 644 de beneficiari şi 537 de salariaţi care îi îngrijesc. (…) Chiar dacă, oficial, pandemia s-a încheiat, beneficiarii noştri au multiple probleme de sănătate, comorbidităţi din cauza cărora au imunitatea scăzută. COVID-ul nu este singurul pericol la care sunt expuşi beneficiarii noştri, fapt pentru care aceste produse ne sunt necesare în continuare, pentru protejarea acestora de pericole’, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, directorul Direcţiei Juridice din cadrul DGASPC Vrancea, Ionica Marinela Gheţu.
Proiectul a fost finanţat din fonduri europene, în cadrul Programului Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020 şi are o valoare totală de 6.230.168 lei.
În cadrul proiectului au fost achiziţionate măşti faciale, mănuşi de protecţie, botoşi impermeabili, bonete polipropilenă, alcool sanitar, dezinfectant mâini, dezinfectant lichid şi solid pentru suprafeţe, termometre cu infraroşu, lămpi UV pentru dezinfecţie şi sterilizare.
Potrivit reprezentanţilor DGASPC Vrancea, instituţia deţine la acest moment stocuri de materialele şi echipamente de protecţie sanitară pentru cel puţin un an de zile. AGERPRES / (A – autor: Dana Lepădatu, editor: Marius Frăţilă)