Poliţiştii rutieri vrânceni au întocmit, de la începutul anului şi până în prezent, circa 100 de dosare penale pentru şoferii care s-au urcat la volan sub influenţa alcoolului şi alte 23 pentru şoferii care au consumat substanţe psihoactive, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.
‘De la începutul anului, poliţiştii rutieri au identificat în trafic 23 de conducători auto sub influenţa substanţelor psihoactive. De asemenea, în primele şapte luni ale anului, 98 de dosare penale au fost întocmite pentru consum de alcool la volan şi şase pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. În conformitate cu prevederile legale, poliţiştii au reţinut conducătorilor auto permisul de conducere şi continuă cercetările în dosarele penale întocmite’, a precizat IPJ Vrancea.
Potrivit poliţiştilor, ultimul dosar penal a fost întocmit în noaptea de joi spre vineri, la ora 3,20, când poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au oprit în trafic un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din comuna Obrejiţa, pe DN 2 -E85 85. Tânărul a fost testat cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru substanţe psihoactive, respectiv cocaină.
Poliţiştii continuă acţiunile de prevenire şi combatere a consumului de alcool şi substanţe psihoactive, iar în paralel, desfăşoară activităţi de prevenire ce au drept scop conştientizarea şi responsabilizarea conducătorilor auto, în vederea diminuării riscului de accidente cauzate de consumul de droguri şi alcool la volan. AGERPRES / (A – autor: Dana Lepădatu, editor: Marius Frăţilă)