AcasăStiri generaleVrancea: CJ a finalizat un proiect cu fonduri UE de eficientizare a...

Vrancea: CJ a finalizat un proiect cu fonduri UE de eficientizare a activităţii instituţiei, în valoare de aproape patru milioane lei

Consiliul Judeţean (CJ) Vrancea a finalizat implementarea proiectului ‘Inovare şi Performanţă în Administraţia Publică’, proiect cu fonduri europene în valoare de aproape patru milioane de lei, au anunţat, marţi, reprezentanţii instituţiei.

Obiectivul general al proiectului l-a constituit creşterea calităţii şi a performanţei serviciilor publice din cadrul CJ Vrancea, ca urmare a implementării de strategii pe termen lung şi a aplicării de măsuri de reducere a birocraţiei şi simplificare a procedurilor pentru cetăţenii judeţului Vrancea.

‘Ne aflăm la sfârşitul implementării proiectului ‘Inovare şi Performanţă în Administraţia Publică a Consiliului Judeţean Vrancea’, proiect finanţat prin Programului Operaţional Capacitate Administrativă. (…) În cadrul proiectului a fost realizată strategia de dezvoltare a judeţului pentru perioada 2021 – 2027, strategie care va crea cadrul general pentru elaborarea celorlalte strategii ale comunelor, oraşelor şi municipiilor din Vrancea. (…) De asemenea, s-a realizat şi strategia de comunicare publică a judeţului Vrancea, document important ce va contribui la îmbunătăţirea imaginii CJ în faţa cetăţenilor judeţului, dar care va determina şi creşterea gradului de încredere a acestora în această instituţie, fiind motivaţi şi să se implice activ în dezvoltarea judeţului. Am mai realizat în cadrul proiectului un sistem informatic pentru digitalizarea produselor administrative, a documentelor emise de către CJ Vrancea. Vorbim de o platformă online care are rolul de inovare în cadrul acestui proiect, de a-i implica pe cetăţeni în mod activ în deciziile luate la nivelul CJ. Am organizat şi arhiva instituţiei, respectiv toate documentele suport pe hârtie mai vechi de patru ani au fost scanate, arhivate. Au fost scanate aproximativ trei milioane de documente aflate în arhivele instituţiei’, a declarat managerul de proiect din cadrul CJ Vrancea, Luminiţa Oanele.

Potrivit acesteia, rezultatele acestui proiect vor putea fi imediat vizibile la nivelul cetăţenilor care vor putea depune documente şi solicitări online şi, datorită informatizării arhivei, timpii de răspuns ai instituţiei va fi redus considerabil.

În continuarea acestui proiect, CJ Vrancea a accesat noi fonduri europene pentru un proiect care ar trebui să evalueze modul de funcţionare al instituţiei publice.

‘Intenţionăm să îmbunătăţim în permanenţă calitatea serviciilor pe care le oferim cetăţenilor judeţului, drept pentru care am accesat fonduri europene prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă. Am semnat un nou contract de finanţare în valoare de aproximativ patru milioane de lei, urmând să implementăm un sistem de management al calităţii la nivelul CJ Vrancea. Este vorba despre Cadrul Comun de Autoevaluare a modului de funcţionare a instituţiilor publice, care este un instrument de management al calităţii dezvoltat de sectorul public’, a precizat Luminiţa Oanele.

Valoarea totală a proiectului a fost de 3.949.107,27 lei. AGERPRES / (A – autor: Dana Lepădatu, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks