Comuna Spulber a depăşit pragul de infectare cu COVID de 3 cazuri la mia de locuitori, în timp ce rata de infectare la nivelul judeţului a ajuns, vineri, la 0,29 de cazuri la mia de locuitori, în creştere faţă de ziua anterioară, a informat Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Vrancea.
Rate de infectare cu COVID-19 a ajuns în comuna Spulber la 3,07 cazuri la mia de locuitori, iar pentru o perioadă de 14 zile, va fi restricţionată organizarea şi desfăşurarea activităţii cu public în cadrul cinematografelor sau instituţiilor de spectacole şi organizarea de spectacole, concerte, festivalurilor publice şi private sau alte evenimente culturale.
De asemenea, a fost interzisă activitatea cu publicul în restaurante şi cafenele, în interiorul clădirilor, precum şi în sălile de jocuri de noroc şi a fost interzisă organizarea de nunţi, botezuri sau alte mese festive.
Alte valori de infectare ridicate se înregistrează şi la Vânători, 1,57 cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19 la mia de locuitori, Chiojdeni – 1,25, Mărăşeşti – 1,20, în scădere, Negrileşti – 1,25, în stagnare şi Soveja – 1,47 cazuri la mia de locuitori, în creştere faţă de ziua precedentă.
Potrivit Prefecturii Vrancea, vineri, 3 septembrie, se află în carantină la domiciliu 954 de persoane, iar alte 75 de persoane sunt în izolare la domiciliu. De asemenea, 36 de persoane infectate cu noul coronavirus sunt spitalizate, dintre care şapte se află la ATI.
De la începutul pandemiei de COVID-19, în judeţul Vrancea, 10.043 de persoane s-au vindecat după ce au contractat noul coronavirus, iar alte 500 de persoane au decedat.
Rata de vaccinare la nivelul judeţului rămâne în continuare scăzută, în ultimele 24 de ore, în centrele de vaccinare din Vrancea fiind imunizate 122 de persoane, majoritatea cu serul Johnson&Johnson. AGERPRES / (AS – autor: Dana Lepădatu, editor: Marius Frăţilă)