AcasăStiri generaleVrancea: Consilierii locali au respins din nou creşterea tarifelor pentru gunoiul menajer...

Vrancea: Consilierii locali au respins din nou creşterea tarifelor pentru gunoiul menajer în Focşani

Creşterea tarifelor pentru gunoiul menajer în municipiul Focşani a fost respinsă din nou, joi, în şedinţa Consiliul Local (CL), după ce consilierii PNL, USR şi PSD nu au ajuns la un acord în această privinţă, existând posibilitatea ca societatea de salubrizare a oraşului să ajungă la un blocaj financiar.

CUP Salubritate a anunţat săptămâna trecută că, în lipsa actualizării preţurilor pentru colectarea gunoiului, societatea va fi nevoită să reducă salariile sau să disponibilizeze personal, iar în ultimele zile angajaţii au ieşit de două ori în stradă pentru a protesta faţă de aceste măsuri.

Primarul municipiului Focşani, Cristi Misăilă, a susţinut că o altă soluţie pentru a ieşi din această situaţie ar putea fi aceea ca locuitorii oraşului să declare numărul real de membri ai familiei.

‘În urma votului de astăzi din CL Focşani, vom analiza în Consiliul de Administraţie al CUP Salubritate să vedem dacă mai avem şi alte soluţii. Soluţiile pe care noi le-am anticipat ar fi acelea de a face o restructurare de personal, o reducere a salariilor şi, bineînţeles, va trebui să continuăm o activitate extrem de greoaie. Şi fac aici încă o dată un apel la toţi cetăţenii acestui municipiu să înţeleagă că doar dacă declară cu toţii numărul real de membri ai familiei, pentru a putea să gestionăm corect şi concret cantităţile de gunoi colectate, vom putea să avem cât de cât o încasare la nivelul real al gunoiului pe care îl producem în acest moment în municipiul Focşani. Spun acest lucru deoarece la CUP Salubritate sunt înregistraţi aproximativ 53.000 de abonaţi. Raportându-ne la cifrele raportate INS, unde avem 93.000 de locuitori, faceţi un calcul să vedeţi care este diferenţa. Eu sper totuşi că până la urmă lucrurile nu vor rămâne aşa şi vom găsi o soluţie pentru a nu ajunge în situaţia în care să se adune mormane de gunoi pe străzile din municipiul Focşani şi să se creeze un total disconfort cetăţenilor din acest oraş’, a declarat primarul în cadrul unei conferinţe de presă.

El a subliniat că pierderile înregistrate de CUP Salubritate în ultimii doi ani ar putea duce în scurt timp la un blocaj financiar al societăţii.

‘Această pierdere cumulată, înregistrată şi în anul 2021 şi în anul 2022, ne-a adus în imposibilitatea de a mai face plăţile la zi către furnizori, către bugetul de stat. Curg majorări de întârziere, curg penalităţi. Toate acestea ne vor aduce la un moment dat la un blocaj financiar şi când vom avea acest blocaj vom fi în imposibilitatea de a achita salariile angajaţilor, obligaţiile către furnizori pentru a achiziţiona materiale şi combustibilul necesar. Practic, se va ajunge într-un blocaj total. Eu sper să reiau aceste proiecte într-o altă şedinţă de CL şi să găsim soluţia pentru a actualiza preţurile ca urmare a inflaţiei în care ne aflăm în acest moment’, a precizat Misăilă.

CUP Salubritate a raportat pierderi de circa 3,3 milioane de lei. În şedinţa de joi a CL Focşani, s-a propus creşterea preţului la gunoiul menajer cu 2,5 lei / persoană / lună. În prezent, tarifele pentru colectarea gunoiului menajer la CUP Salubritate sunt de 14,65 lei/ persoană/ lună. AGERPRES / (A – autor: Dana Lepădatu, editor: Antonia Niţă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks