Un copil de 14 ani a ajuns la spital cu arsuri pe aproximativ 60% din suprafaţa corpului după ce s-a electrocutat, vineri, în Gara Focşani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.
‘Prin apel 112 a fost sesizat faptul că, în Gara Focşani, un minor de 14 ani s-a electrocutat pe linia de cale ferată. Tânărul electrocutat a fost transportat la spital cu arsuri pe aproximativ 60% din suprafaţa corpului’, a precizat IPJ Vrancea.
Potrivit unor surse apropiate anchetei, acesta ar fi încercat să se urce pe un tren din Gara Focşani pentru a face poze selfie cu telefonul mobil, moment în care a fost electrocutat şi aruncat de pe tren.
Un alt adolescent care îl însoţea a fost preluat de către un echipaj SMURD în stare de şoc, el suferind un atac de panică, însă fără a fi rănit.
Poliţiştii de la Transporturi Feroviare se află la faţa locului urmând a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul. AGERPRES / (AS – autor: Dana Lepădatu, editor: Marius Frăţilă)