Un copil de trei ani şi mama acestuia au fost răniţi, miercuri, în urma coliziunii între un autoturism şi un microbuz de călători, pe DN23, la Mândreşti, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.
‘Prin apel 112 a fost anunţată producerea unui eveniment rutier în Mândreşti. Conform primelor date, coliziunea a avut loc între două autoturisme şi un microbuz. A fost solicitată intervenţia ambulanţei pentru un minor cu posibil un atac de panică. În microbuz nu se aflau pasageri’, a precizat IPJ Vrancea.
Potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vrancea, mama şi copilul au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale.
‘Miercuri, în jurul orei 12,50, SAJ Vrancea a intervenit la un accident rutier în zona Mândreşti, în care au fost implicate două autoturisme. Au fost identificate două victime conştiente, un băieţel de 3 ani cu traumatism cranian închis şi mama copilului, conducător auto, în vârstă de 35 ani, cu politraumatism prin accident rutier. Victimele au fost preluate şi transportate la Spitalul Judeţean Focşani, la Unitatea de Primiri Urgenţe’, a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Vrancea, Gabriela Moroş.
În zonă traficul a fost blocat în totalitate.
Poliţiştii aflaţi la faţa locului fac cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc evenimentul rutier. AGERPRES / (AS – autor: Dana Lepădatu, editor: Karina Olteanu)