AcasăStiri generaleVrancea: Doi bărbaţi bănuiţi că au furat 10.000 de lei dintr-un restaurant,...

Vrancea: Doi bărbaţi bănuiţi că au furat 10.000 de lei dintr-un restaurant, reţinuţi de poliţişti

Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Focşani au reţinut pentru 24 de ore doi bărbaţi bănuiţi de comiterea unui furt calificat.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea, cei doi bărbaţi cu vârsta de 17, respectiv 36 de ani domiciliaţi în judeţul Galaţi, sunt acuzaţi că au sustras suma de 10.000 de lei dintr-un restaurant din municipiul Focşani.

‘Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au organizat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii infracţiunilor de furt din societăţi comerciale. Astfel, în cadrul acţiunii, au fost efectuate activităţi în Focşani şi Tecuci, în urma cărora au fost identificaţi doi bărbaţi, de 17 şi 36 de ani, din Galaţi, respectiv Tecuci, bănuiţi de săvârşirea unei infracţiuni de furt calificat dintr-un restaurant din municipiul Focşani. În fapt, din cercetări a reieşit că, în noaptea de 3 spre 4 februarie, în jurul orei 4,30, cei în cauză ar fi pătruns, prin efracţie şi purtând cagule confecţionate artizanal, prin forţarea unei uşi de acces, într-un restaurant din municipiul Focşani, de unde au sustras suma de aproximativ 10.000 lei’, se precizează într-un comunicat de presă transmis de IPJ Vrancea.

În baza probatoriului administrat, cei doi bărbaţi au fost reţinuţi de poliţişti pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi procurorului de caz, în vederea analizării dispunerii şi altor măsuri preventive faţă de aceştia.

Activităţile au beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale din Tecuci.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks