Doi tineri din Tecuci au cerut ajutor la 112 după ce s-au rătăcit pe un drum forestier din apropierea comunei Negrileşti, urmând instrucţiunile unei aplicaţii de pe telefonul mobil, şi au rămas cu maşina în noroi, a informat Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Vrancea.
‘Jandarmii vrânceni, alături de poliţişti, au intervenit în sprijinul a două persoane din Tecuci, care s-au rătăcit cu maşina pe un drum forestier, miercuri seara. În jurul orelor 19,30, un apel la numărul de urgenţă 112, i-a direcţionat pe jandarmi pe drumul forestier din apropierea comunei Negrileşti, unde, la aproximativ trei kilometri de localitate, tinerii au fost găsiţi’, a precizat IJJ Vrancea.
Potrivit autorităţilor, cei doi tineri de 30 şi 31 de ani se îndreptau spre Tecuci şi au dorit să scurteze drumul prin Soveja, dar s-au rătăcit urmând indicaţiile unei aplicaţii de pe telefonul mobil, care i-a condus pe drumul forestier. Aceştia nu şi-au mai putut continua drumul întrucât maşina în care se aflau a rămas suspendată în noroi şi au solicitat intervenţia autorităţilor.
Jandarmii şi poliţiştii i-au ajutat să degajeze autoutilitara, după care i-au însoţit până au ajuns în localitate, de unde şi-au continuat drumul către Tecuci. AGERPRES / (AS – autor: Dana Lepădatu, editor: Marius Frăţilă)