AcasăStiri generaleVrancea: Două persoane rănite după ce autoturismul în care se aflau s-a...

Vrancea: Două persoane rănite după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat pe DN 2D, la Tulnici

Două persoane au fost rănite, vineri, după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat pe DN 2D, între localităţile Lepşa şi Greşu, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea.

‘Pompierii vrânceni au intervenit vineri, la Tulnici, unde un autoturism s-a răsturnat pe DN 2D, între Lepşa şi Greşu. De la locul evenimentului, echipajele SMURD şi SAJ au preluat şi transportat la spital două victime neîncarcerate, rezultate în urma accidentului’, a precizat ISU Vrancea.

Potrivit pompierilor, pentru gestionarea situaţiei de urgenţă, la faţa locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Punctului de Lucru Tulnici cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD, precum şi o ambulanţă a SAJ Vrancea.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc evenimentul rutier. AGERPRES / (AS – autor: Dana Lepădatu, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks