Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea a desfăşurat, joi, la Bilieşti, un amplu exerciţiu pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii, cu participarea unor instituţii cu atribuţii în domeniu din cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Vrancea, a informat instituţia.
Conform scenariului, în urma precipitaţiilor abundente şi a deversării unei mari cantităţi de apă din barajul de acumulare Movileni, în localitatea Bilieşti, râul Siret ameninţa să inunde locuinţele şi obiectivele economice situate pe malurile acestuia. Totodată, două persoane care se aflau la pescuit au fost surprinse de creşterea rapidă a nivelului apei şi au rămas izolate pe o insulă din albia râului Siret. În acelaşi timp, din cauza creşterii nivelului apei şi a undelor de viitură formate pe râul Siret, zona locuită din imediata apropiere a malului drept al Siretului a fost inundată, existând riscul inundării întregii localităţi.
Potrivit ISU Vrancea, fiecare instituţie cu atribuţii în gestionarea situaţiilor de urgenţă create a intervenit cu personal şi tehnică pentru salvarea persoanelor care au necesitat ajutor, a sprijinit populaţia afectată şi a acţionat pentru înlăturarea pericolelor semnalate.
Scopurile exerciţiului au constat în corelarea şi punerea în aplicare a planurilor de apărare în caz de inundaţii, coordonarea acţiunilor pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă produse, asigurarea fluxului informaţional-decizional în situaţii similare, precum şi participarea la evaluarea şi stabilirea pagubelor produse.
Exerciţiul, care s-a desfăşurat sub coordonarea preşedintelui CJSU Vrancea, prefectul Nicuşor Halici, a urmărit verificarea concepţiei de acţiune stabilită prin planul organizării şi desfăşurării intervenţiei în cazul producerii unor inundaţii, coordonarea acţiunilor de evacuare a populaţiei, conform planurilor de evacuare în situaţii de urgenţă, verificarea timpilor de intervenţie şi a sistemelor de comunicaţii din dotarea forţelor angrenate în misiune, a modului de aplicare a planului comun de acţiune pentru limitarea şi înlăturarea efectelor situaţiilor de urgenţă, precum şi măsuri şi acţiuni de restabilire a stării de normalitate.
În urma activităţilor desfăşurate şi a acţiunilor întreprinse, au fost atinse obiectivele stabilite.
La activitate au participat echipaje din cadrul ISU Vrancea, Serviciului de Ambulanţă Judeţean, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vrancea, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea, Garnizoanei Focşani, Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare – Filiala Vrancea, Sistemului de Gospodărire al Apelor Vrancea, SDEE Muntenia Nord – sucursala Focşani, Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Bilieşti şi Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Bilieşti. AGERPRES / (AS – autor: Dana Lepădatu, editor: Antonia Niţă)