AcasăStiri generaleVrancea: Focar de COVID-19 la Spitalul de Psihiatrie Dumbrăveni după ce 22...

Vrancea: Focar de COVID-19 la Spitalul de Psihiatrie Dumbrăveni după ce 22 de cadre medicale au fost depistate pozitiv

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Vrancea a declarat un nou focar de COVID-19 la Spitalul de Psihiatrie Bolnavi Cronici Dumbrăveni, după ce 22 de cadre medicale şi un pacient au fost depistaţi pozitiv. ‘La Spitalul de Psihiatrie Dumbrăveni, în urma testării, au fost depistate cu noul coronavirus 22 de cadre medicale şi un pacient. Cadrele medicale au fost izolate, iar pacientul va fi dus la secţie de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Focşani pentru evaluare şi ulterior va fi transferat la un spital de psihiatrie care tratează bolnavi COVID-19’, a declarat sâmbătă, pentru AGERPRES, directorul adjunct al DSP Vrancea, Janina Lazăr. În prezent, Spitalul de Psihiatrie Dumbrăveni mai are circa 70 de pacienţi internaţi. De la începutul pandemiei şi până în prezent, în judeţul Vrancea s-au îmbolnăvit de COVID-19 peste 50 de medici, 166 de asistenţi medicali, 50 de infirmieri, nouă îngrijitori, trei brancardieri şi un ambulanţier.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks