Un nou focar de pestă porcină a fost confirmat la Negrileşti, după ce virusul a fost depistat la un mistreţ vânat pe un fond de vânătoare de pe raza comunei, a informat luni Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Vrancea. Potrivit instituţiei, ca urmare a confirmării virusului, a fost convocată o şedinţă a Centrului Local pentru Combaterea Bolilor Vrancea, sub coordonarea prefectului, pentru adoptarea planului de măsuri privind controlul, combaterea şi eradicarea pestei porcine africane, precum şi pentru adoptarea zonelor de restricţii. Astfel, a fost dispusă vânarea integrală a mistreţilor din zona afectată prin metode de vânătoare care nu dislocă efectivul, respectiv prin pândă şi dibuire, porcii domestici din zonele infectate trebuie să fie ţinuţi în adăposturi, izolaţi de porcii sălbatici, care nu trebuie să aibă acces la niciun produs susceptibil de a intra apoi în contact cu porcii din exploataţie. Ancheta epidemiologică este în desfăşurare. AGERPRES / (AS – autor: Dana Lepădatu, editor: Karina Olteanu)