Grădiniţa cu program prelungit nr. 16 din municipiul Focşani va fi reabilitată în următoarele luni în cadrul unui proiect cu fonduri europene în valoare de peste patru milioane de lei, a informator, joi, autoritatea locală.
Potrivit primăriei, primarul Cristi Valentin Misăilă a semnat, joi, ordinul de începere a serviciilor de proiectare din cadrul contractului privind ‘Reabilitarea, modernizarea clădirilor şi echiparea infrastructurii educaţionale a Grădiniţei cu Program Prelungit nr. 16’ din municipiul Focşani.
Proiectul, finanţat din fonduri europene, face parte din seria de lucrări care vizează modernizarea infrastructurii şcolare din Municipiul Focşani, pentru a asigura condiţii pentru desfăşurarea activităţii didactice în unităţile de învăţâmânt.
În cadrul proiectului vor fi realizate lucrări pentru izolarea termică a faţadelor şi planşeului, reabilitare termică a sistemului de încălzire şi furnizare apă caldă de consum, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei termice pentru consum propriu, panouri pentru captarea energiei solare termice, precum şi lucrările de reabilitare şi modernizare a instalaţiei de iluminat în clădire. De asemenea, interiorul grădiniţei va fi recompartimentat şi vor fi create facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi.
Valoarea totală a proiectului este de 4.580.183,58 lei, inclusiv TVA, din care cofinanţarea municipalităţii focşănene se ridică la suma de 91.603,67 lei.
Durata estimată a proiectării este de trei luni, la care se adăuga încă 15 luni pentru execuţia lucrărilor. AGERPRES / (AS – autor: Dana Lepădatu, editor: Karina Olteanu)