AcasăStiri generaleVrancea: Lucrările pentru reabilitarea DJ 205E, proiect de circa 20 de milioane...

Vrancea: Lucrările pentru reabilitarea DJ 205E, proiect de circa 20 de milioane de euro, au fost finalizate

Lucrările de reabilitare ale drumului judeţean DJ 205E Vidra – Vizantea Livezi, proiect în valoare de circa 20 de milioane de euro, au fost finalizate şi recepţionate, a anunţat, joi, Consiliul Judeţean (CJ) Vrancea.

‘Au fost finalizate şi recepţionate lucrările la DJ 205 E Vidra-Vizantea Livezi, o investiţie de excepţie! Cel mai amplu proiect de reabilitare a unui drum judeţean din Vrancea (19,2 kilometri) a fost dus la bun sfârşit într-un an de zile. Şoferii beneficiază acum de o infrastructură de calitate, iar după finalizarea lucrărilor la staţiunea de la Vizantea-Livezi zona respectivă va avea toate atuurile să se dezvolte şi mai mult’, a declarat preşedintele CJ Vrancea, Cătălin Toma.

Potrivit preşedintelui CJ, aceasta este cea mai mare investiţie în infrastructura rutieră la nivelul judeţului Vrancea.

Valoarea proiectului a fost de circa 20 milioane de euro, lucrările fiind realizate din fonduri de la bugetul de stat, de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) 1, cât şi din bugetul judeţului Vrancea.

Lucrările pe DJ 205 E, drum care uneşte localităţile Soveja, Câmpuri şi Vizantea Livezi de Vidra şi mai departe, prin Tulnici, de judeţul Braşov, au început în luna octombrie a anului trecut. AGERPRES / (A – autor: Dana Lepădatu, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks