Noi fluxuri de vaccinare cu serul AstraZeneca vor fi disponibile pentru populaţia civilă, începând din luna aprilie, la centrul deschis la Casa Armatei din municipiul Focşani şi gestionat de Garnizoana Focşani, a informat, joi, Brigada 8 ROT ‘Alexandru Ioan Cuza’ din municipiu.
‘Încă de la debutul Campaniei Naţionale de Vaccinare împotriva COVID-19, Ministerul Apărării Naţionale a pus la dispoziţia populaţiei generale resurse umane şi materiale pentru derularea acestei acţiuni. La Centrul de Vaccinare organizat în incinta Cercului Militar şi coordonat de Garnizoana Focşani, se pot imuniza atât cetăţenii din municipiu, cât şi cei din zonele limitrofe acestuia. Astfel, în perioada 23 martie – 5 aprilie 2021, la Cercul Militar funcţionează două fluxuri de vaccinare cu doze Pfizer pentru populaţia generală, putând fi imunizate până la 36 de persoane pe zi, în funcţie de programările făcute pe platforma ROVACCINARE. De asemenea, începând cu data de 5 aprilie va funcţiona şi un flux de vaccinare cu produsul AstraZeneca, în regim de 20 de persoane pe zi’, a precizat purtătorul de cuvânt al Brigăzii, Ion Danţiş.
Potrivit sursei citate, listele de aşteptare pentru AstraZeneca în acest centru de vaccinare vor fi deschise în prima zi a lunii aprilie.
Planificarea persoanelor care şi-au exprimat acordul pentru vaccinare se va face în ordinea înscrierii acestora pe listele de aşteptare, iar ulterior, în urma notificării primite, acestea se vor putea programa pentru vaccinare pe platformă. AGERPRES / (AS – autor: Dana Lepădatu, editor: Marius Frăţilă)