Creşa numărul 7 din municipiul Focşani va fi reabilitată şi modernizată în cadrul unui proiect cu fonduri europene în valoare de aproape patru milioane de lei, a informat, marţi, administraţia locală.
Primarul Cristi Misăilă a semnat, marţi, contractul privind serviciile de proiectare şi executare lucrări în cadrul proiectului ‘Reabilitarea, modernizarea, extinderea clădirilor şi echiparea infrastructurii educaţionale a Creşei nr. 7’.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creşterea calităţii infrastructurii creşei, în vederea asigurării accesului sporit la educaţie timpurie a minim 105 de copii şi sprijinirea participării părinţilor acestora pe piaţa forţei de muncă.
În cadrul acestui proiect, se vor realiza lucrări de reabilitare a acoperişului şi terasei creşei, vor fi refăcute finisajele interioare şi exterioare, clădirea va fi recompartimentată şi dotată cu mobilier pentru sălile de clasă, dormitor, sală de mese, loc de joacă, precum şi cu echipamente IT, care vor contribui la creşterea calităţii actului educaţional.
Valoarea totală a proiectului co-finanţat de Uniunea Europeană, prin POR 2014-2020, este 3.924.750,21 lei. AGERPRES / (AS – autor: Dana Lepădatu, editor: Marius Frăţilă)