O eroare de borderou ar fi stat la baza notării cu 3 a tezei unei eleve din Galaţi, la Evaluarea Naţională, în urma contestaţiei aceasta obţinând nota 8,25, potrivit inspectorului general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Vrancea, Daniela Marchitan.
‘Am primit o sesizare de la Comisia judeţeană de evaluare a judeţului Galaţi care ne-au sesizat o diferenţă foarte mare de punctaj, de la nota 3 la nota 8,25. După ce am primit în cursul zilei de ieri (marţi – n.red.) lucrările din centrul zonal de contestaţii, am început cercetările. Comisia judeţeană a mers în centrul nostru de corectare, am vizualizat lucrarea, am vizualizat borderourile, am verificat şi celelalte lucrări din centru şi am descoperit că la lucrarea cu numărul 2.012 a fost trecută nota lucrării cu numărul 2013. Practic cele două note au fost trecute inversat pe lucrări’, a declarat Daniela Marchitan.
Inspectorul general susţine s-au făcut demersurile pentru notarea corectă a elevilor.
‘Am sesizat comisia naţională de Evaluare Naţională, am explicat ceea ce s-a întâmplat, am luat declaraţiile celor doi profesori evaluatori şi aşteptăm rezoluţia comisiei naţionale pentru pasul următor. Bănuiesc că vom primi acceptul de a interveni în aplicaţie şi de a pune corect cele două medii copiilor. Pentru că interesul este pentru elevi în primul şi primul rând’, a precizat Marchitan.
Conform metodologiei de organizare a examenului de Evaluare Naţională, cei doi profesori riscă acum să nu mai aibă posibilitatea de a participa în comisiile de corectură la examenul de Evaluare Naţională.
De la an la an a scăzut interesul profesorilor de a participa la corectura lucrărilor de la examenelor naţionale, din cauza presiunii şi a timpului scurt pe care aceştia îl au la dispoziţie pentru a nota lucrările.
‘În ultimii ani, profesorii refuză din ce în ce mai mult să participe în comisiile de corectură a tezelor la examenele naţionale. Presiunea este foarte mare, iar timpul pe care îl au alocat evaluării acestor lucrări este foarte scurt. A fost foarte greu să găsim atâţia profesori evaluatori şi în acest an. Oboseala care s-a acumulat şi-a spus cuvântul în acest caz’, a fost de părere inspectorul general.
În urma examenului de Evaluare Naţională din luna iunie, o elevă din judeţul Galaţi a depus contestaţie privind teza la Matematică după ce lucrarea acesteia a fost notată cu 3. Ulterior, după reevaluare, teza elevei a primit nota 8,25, aceasta fiind una dintre cele mai mari diferenţe de notare pentru aceiaşi teză la nivel naţional. AGERPRES / (A – autor: Dana Lepădatu, editor: Marius Frăţilă)