O femeie de 82 de ani, din oraşul Odobeşti, şi-a pierdut viaţa, în noaptea de duminică spre luni, într-un incendiu care i-a cuprins locuinţa, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea.
‘Un apel la numărul unic de urgenţă 112, primit luni, în jurul orei 01,00, anunţa un incendiu la o locuinţă din oraşul Odobeşti, semnalând totodată posibilitatea ca proprietara, o persoană vârstnică, să fi fost surprinsă de flăcări în interior. Pentru gestionarea evenimentului, la adresa indicată de apelant au fost mobilizate în cel mai scurt timp, trei echipaje de pompieri militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vrancea. Până la sosirea echipajelor la faţa locului, prima intervenţie a fost asigurată de Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Odobeşti, care a intervenit cu o autospecială de stingere. Din nefericire, echipajele de pompieri au găsit corpul carbonizat al unei femei, în vârstă de 82 de ani’, a precizat ISU Vrancea.
Potrivit pompierilor, în timpul intervenţiei o butelie a explodat, iar alta a fost evacuată.
În urma evenimentului, provocat cel mai probabil de jarul căzut din sobă, au ars locuinţa în suprafaţă de 150 metri pătraţi şi bunurile de uz casnic şi gospodăresc aflate în interior. AGERPRES / (AS – autor: Dana Lepădatu, editor: Marius Frăţilă)