Opt tineri voluntari din mai multe ţări din Europa îşi vor împărtăşi experienţele trăite în ţara noastră, în cadrul activităţii ‘Biblioteca Vie’, organizată duminică la Panciu de Asociaţia ‘Lumea lui Pinocchio’ din localitate, în colaborare cu Asociaţia ART Fusion din Bucureşti, au informat organizatorii.
”Biblioteca Vie’ funcţionează ca o bibliotecă obişnuită. Cititorii vin şi împrumută cărţi pentru o perioadă limitată de timp, însă cărţile sunt oameni care intră într-un dialog personal cu cititorul. Împărtăşirea experienţelor personale ale voluntarilor din diferite ţări, găzduiţi în România în cadrul proiectul ‘Mind the solidarity’, va promova voluntariatul şi dialogul intercultural în Vrancea’, au precizat, într-un comunicat de presă, organizatorii.
‘Biblioteca Vie’ se va desfăşura duminică, între orele 10,30 şi 13,30, în parcul de lângă primăria Panciu şi reprezintă ultima acţiune din seria celor derulate pe o perioada de doi ani în cadrul proiectului ‘Mind the solidarity’ finanţat de Uniunea Europeană prin Programul European Solidarity Corps (ESC).
Prin acest program care se va încheia la finele lunii august, cei opt voluntari europeni au ajutat, în timpul pandemiei, copiii centrului de zi ‘Pinocchio’ din Panciu, dar şi tineri din alte instituţii din Panciu.
Asociaţia ‘Lumea lui Pinocchio’ din Panciu este o organizaţie non-guvernamentală, dedicată susţinerii copiilor aflaţi în risc de separare de familie şi abandon şcolar, prin metode de educaţie non-formală şi are ca domeniu de activitate şi promovarea voluntariatului în ţară şi străinătate. AGERPRES / (AS – autor: Dana Lepădatu, editor: Marius Frăţilă)