Pesta porcină africană a fost confirmată într-o gospodărie din localitatea Obrejiţa, judeţul Vrancea, 14 animale fiind sacrificate, a informat, joi, Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA). ‘În data de 03.03.2021, a fost confirmată prezenţa virusului pestei porcine africane într-o gospodărie având ca efectiv total 14 porci, din care şase porci morţi, situată în localitatea Obrejita, judeţul Vrancea. În urma confirmării diagnosticului de către Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti – Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Diagnostic şi Sănătate Animală, serviciile veterinare au intervenit de urgenţă’, se arată într-un comunicat de presă al DSVSA Vrancea. Potrivit sursei citate, gospodăria din localitatea Obrejiţa a fost plasată sub supraveghere oficială, fiind aplicate măsuri de restricţie pentru circulaţia persoanelor, animalelor, a produselor, subproduselor şi a mijloacelor de transport, precum şi dezinfecţia exploataţiei. De asemenea, pentru a preveni răspândirea bolii, Centrul Local de Combatere a Bolilor Vrancea a dispus, conform planului de măsuri adoptat, eliminarea porcilor din exploataţie prin evaluare, eutanasiere, îngropare sau incinerare şi dezinfecţie. Ancheta epidemiologică este în desfăşurare.