Poliţiştii au aplicat în ultimele două zile peste 100 de sancţiuni pentru nerespectarea măsurilor de prevenire şi limitare a infectării cu virusul SARS-CoV-2, a informat, luni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.
‘În ultimele două zile, aproximativ 160 de poliţişti au fost la datorie, în medie, în fiecare zi, împreună cu structurile cu care se acţionează în sistem integrat, pentru verificarea respectării măsurilor de prevenire şi limitare a infectării cu virusul SARS-CoV-2 în zone aglomerate, la agenţii economici, dar şi în mijloacele de transport în comun. Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii au aplicat un număr de 112 sancţiuni contravenţionale, respectiv 109 sancţiuni ca urmare a nepurtării sau purtării necorespunzătoare a măştii şi trei sancţiuni ca urmare a nerespectării măsurilor privind carantina/izolarea’, a precizat IPJ Vrancea.
Potrivit IPJ Vrancea, în cadrul acţiunilor au avut loc şi activităţi preventive de informare.
Poliţiştii atrag atenţia că intervenţiile vor continua şi în perioada următoare, în vederea conştientizării tuturor cetăţenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de distanţare socială, precum şi a prevenirii şi limitării infectării cu virusul SARS-CoV-2. AGERPRES / (AS – autor: Dana Lepădatu, editor: Antonia Niţă)