Peste 30.000 de doze de vaccin anti-COVID-19 au fost administrate, până în prezent, în centrele organizate la nivelul judeţului Vrancea, majoritatea dintre acestea fiind Pfizer, a informat, luni, Instituţia Prefectului.
‘Instituţia Prefectului Judeţului Vrancea informează că, potrivit datelor centralizate de Direcţia de Sănătate Publică Vrancea, până astăzi (luni – n.r.) au fost administrate în cadrul centrelor de vaccinare din judeţ 30.747 doze de vaccin din care 26.821 doze Pfizer, 1.886 doze Moderna şi 2.040 de doze AstraZeneca’, a anunţat Prefectura Vrancea.
Potrivit sursei citate, din numărul total de 30.747 de persoane vaccinate împotriva COVID-19, 20.287 de persoane au fost imunizate cu prima doză şi 10.460 de persoane cu doza a doua.
În weekend s-au vaccinat în Vrancea peste 2.200 de persoane, din care 1.797 s-au imunizat cu prima doză, iar 409 au făcut rapelul. Majoritatea persoanelor s-au imunizat cu vaccinul Pfizer, respectiv 1.842 de persoane. Alte 149 de persoane s-au vaccinat cu Moderna, iar 215 cu AstraZeneca.
Dintre persoanele vaccinate până în prezent, şapte au prezentat reacţii adverse la vaccin. AGERPRES / (AS – autor: Dana Lepădatu, editor: Marius Frăţilă)