Peste 330 de participanţi din 23 de judeţe ale ţării şi din Republica Moldova s-au înscris la a doua ediţie a concursului Vrancea Montană Run care a avut loc, duminică, la Păuleşti, un număr triplu faţă de ediţia anterioară, potrivit organizatorilor.
‘Anul acesta am avut înscrişi peste 330 de participanţi din 23 de judeţe ale ţării şi Republica Moldova. Faţă de ediţia anterioară, când am avut 105 înscrişi, anul acesta sunt de trei ori mai mult, iar pentru ediţiile următoare sperăm să avem şi mai mulţi participanţi. Traseul este unul de o dificultate medie spre uşoară, faţă alte concursuri similare. Astăzi, cea mai mare dificultate a fost temperatura de afară, dar peste 60% din traseu este umbrit, trecând prin pădurile de pin şi brad ale zonei’, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Asociaţiei Vrancea Montană, Lucian Trufin.
Potrivit organizatorilor, Vrancea Montană Run este evenimentul sportiv de alergare montană cu cel mai mare număr de alergători organizat în judeţul Vrancea şi printre puţinele fără taxă, deoarece şi-a propus să promoveze Ţara Vrancei, atrăgând cât mai mulţi participanţi.
‘Prin acest concurs ne-am propus să promovăm mişcarea, dar şi zona montană a Vrancei, de care noi suntem îndrăgostiţi şi de care s-au îndrăgostit uşor, uşor şi cei care au participat la proiectele noastre noastre. De asemenea, vrem să stimulăm şi turismul montan în Vrancea. De exemplu, la Păuleşti nu avem nicio pensiune sau un punct gastronomic local şi de aceea sperăm că aceste evenimente să impulsioneze localnicii să deschidă astfel de activităţi’, a spus Trufin.
Concursul a avut două probe, cross montan, care s-a desfăşurat pe o distanţă de 11 kilometri pe traseul Păuleşti – Biserică sat Păuleşti – Fundul Cozei (sat Coza) – valea pârâului Coza – Cantonul Fulga – Păuleşti, şi semimaraton, pe o distanţă de 25 de kilometri pe traseul Păuleşti – pe lângă Biserică coborâre în Coza – Rezervoarele de apă – Strâmtura Cozei – Zmeuriş – Alunu (buclă şi punct de întoarcere) – Canton Fulga – Păuleşti.
Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Vrancea Montană, cu sprijinul Instituţiei Prefectului Vrancea, Primăriei Păuleşti şi Obştilor Păuleşti şi Hăulişca. AGERPRES / (A, AS – autor: Dana Lepădatu, editor: Anamaria Constantin)