Peste 50 de elevi din 18 judeţe participă, în perioada 14 – 16 iulie, la concursul de grafică ‘Ilustriada’, ajuns la cea de-a doua ediţie şi inspirat de festivalul concurs de book-trailere Boovie.
Astfel, elevii citesc o carte, în baza căreia realizează mai apoi un desen în grafică tradiţională sau pe calculator.
‘Ilustriada este un concurs care are ca scop fundamental dorinţa de a stimula nevoia elevilor de a citi şi de a-şi exprima ideile în manieră artistică. Ilustriada este un concurs adresat elevilor, cărora le lansăm câteva cărţi de citit, ei îşi aleg una şi, pe baza romanului citit, fac câteva desene. Le dăm posibilitatea să creeze grafică de carte, variantă tradiţională sau grafică digitală, pe calculator. Concurenţii se scriu, citesc romanul, fac desenele cu pricina şi te trimit la Focşani. Anul acesta, concursul este judeţean şi este încadrat în calendarul activităţilor educative ale Inspectoratului Şcolar Judeţean Vrancea. Avem participanţi din 18 judeţe, între care şi judeţul Vrancea. Din cei peste 90 de elevi înscrişi în concurs, 56 au trimis lucrările la Focşani. (…) Este nevoie de astfel de evenimente şi cred că e nevoie ca unii dintre copiii care rămân cumva ascunşi şi în băncile şcolii sau în spatele colegilor să iasă în prim plan, să fie văzuţi şi să fie uneori chiar descoperiţi. Şi cred că Ilustriada, la fel ca şi festivalul Boovie, le oferă tinerilor siguranţa de a se lăsa descoperiţi şi de a-şi arăta talentele, uneori poate chiar de a le descoperi ei înşişi’, a declarat profesorul Carmen Ion, iniţiatorul concursului.
Pentru cea de-a doua ediţie, Ilustriada şi-a propus un rebranding şi o desprindere de contextul care a creat-o, acela al festivalului Boovie. Concursul de ilustraţii are o identitate proprie şi este organizat în două secţiuni principale – grafică tradiţională şi grafică digitală.
‘Ilustriada a plecat sub umbrela Boovie anul trecut. Ne gândeam demult să facem un concurs de grafică plecând de la cărţile aruncate la Boovie în concurs. dar festivalul Boovie, crescând atât de mult de la an la an, nu ne-a lăsat timpul necesar să punem în practică acest lucru. Anul trecut, iniţiativa a fost preluată de copiii Boovie şi s-a făcut. Anul trecut mai stângaci, anul acesta mai bine, cu condiţii bune de expunere a acestor lucrări. Avem încă un concurs din Focşsani, care va rămâne în Focşani şi pe care o să-l creştem cu la fel de multă dragoste şi atenţie cum am crescut şi Boovie’, a spus Carmen Ion.
În programul evenimentului sunt incluse două ateliere. Designerul grafic Doina Zavadschi va susţine sâmbătă, începând cu ora 10,00, un workshop online de ‘Ilustraţie de carte sau cum creezi magie în imagini’, iar la ora 12,00, profesoara Olga Ostafi invită adulţii şi copiii la Galeriile de Artă Focşani unde se va desfăşura workshopul ‘Imagini printre rânduri’.
Lucrările create de elevii-graficieni vor fi expuse la Galeriile de Artă timp de două zile şi vor fi jurizate de către o echipă de profesionişti în domeniul artei şi al graficii de carte – Doina Zavadschi, ilustratoare de carte, Olga Ostafi, profesoară de desen la Colegiul Naţional Pedagogic ‘Spiru Haret’ Focşsani şi Kloska Ovidiu, pictor, sculptor şi fotograf. Lucările vor fi evaluate pe criterii precum originalitatea, tehnicile artistice utilizate şi capacitatea de a comunica povestea într-un mod captivant şi inovator.
Festivitatea de premiere va avea loc sâmbătă, ora 13,30, la Galeriile de Artă.
Concursul este organizat de Colegiul Naţional Pedagogic ‘Spiru Haret’ Focşani, în parteneriat cu Asociaţia Grow Up Project şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Vrancea. Ediţia din acest an este susţinută de Centrul Cultural Vrancea şi Consiliul Judeţean Vrancea, care a pus la dispoziţie sala Galeriilor de Artă şi echipamentele necesare, precum şi mai mulţi sponsori care vor oferi premiile.
La fel ca şi în cazul Boovie, de unde câştigătorii au făcut primii paşi către cariere artistice, una dintre câştigătoarele premiului I de anul trecut, Maia Theodora Creţu, a obţinut primul loc în cadrul Concursului Naţional de Design de Timbre ‘Disello’, desfăşurat în Spania. Desenul ei a fost promovat de Correos, compania responsabilă de furnizarea serviciilor poştale din Spania, sub forma unei ştampile cu numele şi prenumele autoarei, care a fost pusă în circulaţie începând cu data de 16 februarie 2023. AGERPRES / (A, AS – autor: Dana Lepădatu, editor: Marius Frăţilă)