PNL nu este de acord cu majorarea tarifelor la gunoi propusă de primarul municipiului, iar pierderile societăţii de salubrizare a oraşului nu se datorează partidului, susţin reprezentanţii liberali din Consiliul Local (CL) Focşani.
‘Afirmaţia că pierderile de 3,3 milioane de lei înregistrate de CUP Salubritate ar fi din cauza faptului că PNL şi USR nu au votat majorarea tarifelor pentru gunoi este o minciună grosolană. Dacă PNL şi USR ar vota majorarea tarifelor la gunoi, ar dispărea pierderea de 3,3 milioane de lei din bugetul CUP Salubritate? Evident că nu, pentru că această pierdere s-a acumulat în ultimii ani, când compania a fost condusă de oamenii PSD-ului. PNL Focşani nu vede o abordare serioasă din partea primarului pe chestiuni ce ţin de viaţa focşănenilor. (…) Suntem de acord că trebuie căutată cea mai bună soluţie pentru rezolvarea problemei care ţine de situaţia companiei CUP Salubritate, dar PNL nu este de acord cu creşterea tarifelor pentru focşăneni în orice condiţii’, se arată într-un comunicat de presă al PNL Focşani.
Liberalii din CL Focşani susţin că scumpirea tarifelor la gunoi nu este o soluţie pentru a ieşi din acest impas, ci ‘organizarea mai eficientă a societăţii’.
‘Focşănenii s-au săturat de scumpiri sau de tentative de scumpiri, iar când vine vorba de rentabilitatea companiei CUP Salubritate, ar trebui să fim mai atenţi la ceea ce afirmăm, pentru că acea companie este condusă de PSD de mulţi ani. An de an au avut pierderi la buget cei de la CUP Salubritate. PNL Focşani vrea să vadă o viziune din partea companiei, o organizare mai eficientă a societăţii, astfel încât o parte din problemele cu care se confruntă CUP Salubritate să fie rezolvate’, a precizat PNL Focşani.
Marţi, într-un comunicat de presă, Primăria municipiului Focşani a informat că oraşul ar putea fi ameninţat de o criză a gunoaielor deoarece CUP Salubritate va intra în proces de reorganizare şi va reduce personalul şi serviciile, după ce a acumulat datorii de peste 3,3 milioane lei din cauza creşterii explozive a preţurilor din ultimele luni, dar şi ca urmare a faptului că CL Focşani a respins de mai multe ori solicitările de majorare a tarifelor la gunoi.
‘CUP Salubritate SA înregistrează pierderi de 3.356.045,68 lei din cauza refuzului majorităţii din Consiliul Local (CL) Focşani de a vota majorarea tarifelor la serviciile furnizate. În aceste condiţii (…), CUP Salubritate SA se află în imposibilitatea de asigurare a serviciilor şi se impune reorganizarea societăţii prin reducerea numărului de personal, a cheltuielilor şi a serviciilor, fapt care va genera şomaj în rândul angajaţilor societăţii, dar implicit şi străzi cu deşeuri şi gunoaie, precum şi gunoi menajer neridicat de la populaţie şi de la societăţile comerciale’, se arată în comunicatul Primăriei Focşani.
Potrivit administraţiei locale, Consiliul de Administraţie al CUP Salubritate SA a notificat Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Serviciul de salubrizare a localităţilor Focşani şi Goleşti în legătură cu situaţia economică în care se află, a aprobat propunerea de reorganizare a societăţii prin reducerea numărului de personal, cheltuieli, servicii şi i-a cerut directorului societăţii să prezinte un plan de reorganizare. AGERPRES / (AS – autor: Dana Lepădatu, editor: Antonia Niţă)